“FOC DE ARTIFICII”, operaţiune în plină derulare în Dolj

0
659
Poliţiştii doljeni continuă activităţile pentru verificare a legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice, în cadrul acţiunii ,,FOC DE ARTIFICII”. Astfel, doi bărbaţi din Craiova sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu articole pirotehnice, fără a respecta legislaţia.
La data de 14 decembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Dolj au efectuat 3 percheziții domiciliare, în Craiova și în comuna Izvoare, pentru documentarea activității a doi bărbați, de 32 și 40 de ani, ambii din Craiova, bănuiți  de comiterea infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept. În urma perchezițiilor au fost identificate 107 kilograme de obiecte pirotehnice,  care au fost ridicate de polițiști pentru continuarea cercetărilor.  “În cauză,  a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept, cercetările fiind continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție legală prin unitatea de parchet competentă. Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă: Orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept;
Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile T1 și P1 către persoanele care nu au împlinit varsta de 18 ani; Comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de către pirotehnicieni. Recomandăm tuturor cetăţenilor să respecte prevederile legale în domeniul materiilor explozive!”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.