Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – S.T. Craiova, au documentat activitatea infracțională a unor persoane bănuite de camătă, șantaj, trafic de persoane și proxenetism.
La data de 15 decembrie a.c., polițiștii au prins în flagrant delict un bărbat, imediat după primirea a 2.800 de lei, de la o persoană, ce ar fi reprezentat dobânda pentru un împrumut acordat. De asemenea, în posesia acestuia, polițiștii au descoperit 9.709 lei, reprezentând dobânzi încasate pentru împrumuturile acordate, două cuțite, un box și un înscris olograf conținând identități de persoane și sume împrumutate. Ulterior, au fost puse în executare 17 mandate de percheziție domiciliară, 15 în județul Dolj și două în județul Argeș, la locuințele persoanelor bănuite. În urma perchezițiilor, polițiștii au indisponibilizat 64.848 de lei, 64.565 de euro, 6.020 de lire sterline, patru autoturisme, înscrisuri olografe conținând identități de persoane împrumutate și sumele acordate cu împrumut, carduri bancare emise pe numele persoanelor împrumutate împreună cu codurile PIN aferente, precum și acte de identitate ale unora dintre persoanele împrumutate (reținute de către membrii grupării ca și gaj). Totodată, au fost indisponibilizate cinci pistoale (dintre care patru cu muniție neletală si unul cu glonț), o puşcă pușcă având muniție neletală, obiecte și corpuri contondente și tăietor-înțepătoare (cuțite, săbii, machete, sulițe, bâte si bastoane telescopice), sisteme informatice, un grinder, un joint și patru comprimate de medicamente. În urma administrării probatoriului, procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T.- S.T. Craiova a dispus măsura reţinerii, pentru 24 ore, faţă de cinci persoane. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de grup infracțional organizat, camătă, şantaj, trafic de persoane şi proxenetism. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitatea al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.