Programul „ROSE” şi implicaţiile sale, dezbătute la Craiova

0
1142

La Liceul „Charles Laugier” din Craiova s-a desfăşurat o întâlnire a liderului de echipă ce oferă asistenţă tehnică, din partea consorţiului „Horvath & Partners”, în cadrul Proiectului pentru Învăţământul Secundar – „ROSE”, cu echipele de implementare a granturilor obţinute în cele 20 de unităţi şcolare care fac parte din acest program. Rezultatele fiind bune.

În Programul „ROSE” sunt cuprinse 20 de unităţi şcolare din Dolj, reprezentanţii acestora fiind prezenţi la întâlnire, la care au participat şi prof. Ani Drăghici, inspector pentru proiecte educaţionale europene în cadrul ISJ Dolj, prof. Nicoleta Liţoiu, de la aceeaşi instituţie, prof. Cristian Mirescu, din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Seminarul a avut ca scop analizarea stadiului de implementare a proiectelor (granturilor) de către fiecare liceu participant. Obiectivele granturilor, subsumate obiectivelor majore ale Proiectului ROSE, sunt reducerea ratei de părăsire timpurie a şcolii de către liceeni, creşterea ratei de absolvire şi îmbunătăţirea rezultatelor la bacalaureat. ROSE face parte din Programul Naţional al Ministerului Educaţiei şi Cercetării „Sprijin la bacalaureat, acces la facultate ”, fiind finanţat printr-un împrumut de 200 milioane de euro de la Banca Mondială, şi se derulează în perioada 2015 – 2002.

Un proiect care poate fi luat ca model

Prin acest program, sunt sprijinite, la nivel naţional, peste 890 de licee cu performanţe scăzute (reprezentând mai mult de jumătate din totalul liceelor de stat). În cadrul granturilor , liceele au propus mai multe activităţi : acţiuni remediale de consiliere, îndrumare şi orientare vocaţională, activităţi de dezvoltare personală; activităţi extracurriculare şe de informare (vizite şi excursii de documentare, stagii de pregătire, participare la competiţii, formarea de reţele interşcolare), etc. Prezent la Craiova, prof. Radu Jugureanu, lider de echipă în cadrul „Horvath & Partners”, a precizat: „Mă bucur că mă aflu la Craiova, unde am foarte mulţi prieteni, iar rezultatele obţinute, până acum, de către aplicanţii proiectului sunt bune. Revenind la situaţia la nivel naţional, liceele care fac parte din ROSE au avut, în 2019, comparativ cu 2018, o creştere a ratei de absolvire a bacalaureatului, faţă de cele care nu fac parte din proiect. Conform studiilor OECD sau ale Băncii Mondiale, un procent în plus de absolvenţi generează 1,5% la PIB-ul unei ţări şi reprezintă o economie de 90 de milioane de dolari în programele de prevenire a criminalităţii, adică sunt aduşi, în mod direct, bani la buget. Orice investiţie în educaţie aduce profit pentru întreaga naţiune, iar ROSE nu doar că trebuie sprijinit de către Guvernul României, ci şi multiplicat şi continuat (ca model de finanţare şi intervenţie) la nivel naţional”.