În cadrul Târgului de Crăciun Winterland, organizat, în perioada 14-19 decembrie, de Facultatea de Horticultură, în holul central al Universităţii din Craiova, va avea loc luni, 18 decembrie, de la ora 11.00, un concert susţinut de Corul bărbătesc al Facultăţii de Teologie Ortodoxă (dirijor: pr. lect. univ. dr. Adrian Maziliţa), care va cânta colinde şi cântece de stea bizantine şi corale româneşti. Corul a luat fiinţă în anul 1992, fiind constituit din studenţi ai secţiei de Teologie Pastorală, şi promovează cântările bisericeşti ale cunoscuţilor compozitori Gavriil Muzicescu, Gheorghe Dima, Ion Vidu, Gheorghe Cucu, Nicolae Lungu, creaţii corale din repertoriul internaţional, dar şi piese corale de inspiraţie folclorică. Corul a participat la numeroase manifestări culturale, naţionale, precum şi la cele organizate de Arhiepiscopia Craiovei şi Universitatea din Craiova. Dintre realizările recente amintim obţinerea locului al II-lea la Concursul Naţional „Lăudaţi pe Domnul”, de la Bucureşti.