Primăria Craiova prelungeşte valabilitatea PUG-ului

1
1419

Primăria Craiova prelungeşte din nou valabilitatea PUG-ul cu încă trei ani. Motivul invocat este acelaşi de acum trei ani: nu s-a reuşit să se ajungă la înţelegere privind limitele de hotar cu comunele Cârcea, Podari, Malu Mare şi Șimnicu de Sus.

Autorităţile locale supun votului consilierilor locali o nouă prelungire a PUG-ului Craiovei. Pe ordinea de zi a şedinţei de joi a CLM Craiova se află un proiect de hotărâre prin care se solicită ca harta urbanistică a Băniei să mai poată fi utilizată încă trei ani de acum încolo. „Având în vedere faptul că actualizarea Planului Urbanistic General al Municipiului Craiova presupune o durată de timp ce excede termenului de valabilitate al acestuia şi ţinând cont de faptul că administraţia publică trebuie să satisfacă nevoile celor pe care îi guvernează, apără drepturile şi interesele lor legitime, se impune prelungirea PUG Municipiului Craiova”, se arată în proiect. Prin urmare, dacă aleşii locali vor acorda un vot pozitiv în plenul de joi, atunci PUG-ul actual ar trebui să fie în vigoare până la data de 30.12.2018.

Noul PUG va fi valabil până în 2018

Deşi s-a mai făcut o prelungire în 2012, reprezentanţii municipalităţii spun că legea le permite acelaşi lucru, şi de această dată. Potrivit raportului care însoţeşte proiectul de hotărâre, prelungirea vechiului PUG se impune deoarece Primăria Craiova nu a reuşit nici până acum să intre în posesia unui plan urbanistic general nou. Demersurile pentru rescrierea PUG-ului au fost iniţiate în 2011, când s-a declanşat procedura de achiziţie a serviciilor de actualizare a PUG-ului. Dar, în decursul anilor 2011 şi 2012, ca şi la sfârşitul anului 2010, divergenţele privind limitele unităţilor administrativ-teritoriale la nivel naţional nu erau rezolvate, Primăria Craiova neputând oferi hărţile cu limitele exacte ale oraşului.

Graniţele municipiului, în continuare incerte

Autorităţile spun că, deşi s-a continuat desfăşurarea medierii în cadrul acţiunii de recunoaştere la nivel naţional a limitelor administrativ-teritoriale, prin utilizarea aplicaţiei “RELUAT”, nu s-a reuşit să se ajungă la un consens privind hotarele cu comunele Cârcea, Podari, Malu Mare, Șimnicu de Sus. Ca urmare a divergenţelor menţinute privind limitele administrativ-teritoriale Podari, Malu Mare, Cârcea şi Şimnicul de Sus şi, deci, a incertitudinii limitelor administrative, actualizarea Planului Urbanistic General nu a putut fi demarată în cursul anului 2015”, se arată în raportul proiectului de hotărâre.

1 COMENTARIU

  1. Primaria Cariova impreuna ci Consiliul Local Craiova,prelungesc de fapt PUG constatat ca ilegal–prin SENTINTA nr 205/29.01.2009-pronuntata de catre Tribunalul Dolj–sentinta ramasa definitiva si irevocabila,avand titlu executoriu.
    Prin folosirea si prelungirea abuziva a acestui PUG-Primaria Craiova,a facut abuz de putere–toate actele de dispozitie (PUZ,autorizatii,proiecte de fonduri europene–fiind la randul lor ilegale).
    (gravitatea acestui fapt poate fi confirmata de catre orice avocat sau arhitect-urbanist)

Comments are closed.