Legea care interzice fumatul în toate spaţiile publice închise a fost adoptată şi va merge la promulgare

0
343

Legea care interzice fumatul în toate spaţiile publice închise a fost adoptată, ieri, de plenul Camerei Deputaţilor, cu 164 de voturi “pentru”, 20 voturi “împotrivă” şi 26 de abţineri, urmând să fie transmisă preşedintelui spre promulgare. Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun interzice complet fumatul în toate spaţiile închise, în spaţiile închise de la locul de muncă, în locurile de joacă pentru copii, unităţi sanitare, precum şi cele de învăţământ.

Iniţiatoarea legii, deputatul PSD Aurelia Cristea a spus că nu a făcut altceva decât să preia legea antifumat de la deputatul PSD Manuela Mitrea şi să amendeze legea, în urma un demers de dezbatere publică inspirat din bunele practici ale statelor europene. “De 8 luni, aproape 9 luni m-aţi auzit vorbind continuu despre această lege şi despre nevoia de protecţie a sănătăţii, a noastră, dar în special a copiilor şi copiilor copiilor noştri. Această lege a pornit de la doamna deputat Manuela Mitrea. Nu am făcut decât să amendez această lege şi împreună cu 250-uri de ONG să facem un demers de dezbatere publică inspirat din bunele practici ale statelor europene”, a declarat iniţiatoarea legii.

Legea antifumat a fost adoptată, ieri, în unanimitate, de Comisia pentru sănătate a Camerei Deputaţilor, membrii comisiei hotărând retragerea amendamentului care interzicea afişarea produselor din tutun în locurile obligatorii de trecere. Potrivit legii, fumatul este interzis în “orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”. De asemenea, legea antifumat interzice fumatul în spaţiile de la locul de muncă şi în orice loc de joacă pentru copii, fie că este spaţiu închis sau în aer liber. Interdicţia se aplică şi în mijloacele de transport în comun, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private.

Fac excepţie celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă. Potrivit proiectului de lege adoptat de Camera Deputaţilor, fumatul este permis numai în camere special amenajate, exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale, cu respectarea următoarelor condiţii: să nu fie spaţiu de trecere sau de acces în spaţii publice închise, să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativă, să fie dotate cu scrumiere şi extinctoare şi amenajate în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind prevenirea şi stingerea incendiilor şi să fie marcate la loc vizibil cu indicatoare: «Cameră pentru fumat», «Loc pentru fumat».

Nerespectarea prevederilor legii antifumat de către persoanele fizice se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei, iar nerespectarea de către persoanele juridice a prevederilor legii se sancţionează cu amendă contravenţională de 5.000 lei la prima abatere, cu amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii, la a doua abatere. Săvârşirea unei noi contravenţii la prevăzută de legea antifumat se sancţionează cu amendă contravenţională de 15.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii.