Arabia Saudită anunţă formarea unei coaliţii militare islamice de 34 de ţări împotriva terorismului

0
404

Arabia Saudită a anunţat marţi formarea unei coaliţii militare islamice de 34 de ţări pentru a lupta împotriva terorismului, potrivit unui comunicat comun. “Statele menţionate au decis formarea unei alianţe militare conduse de Arabia Saudită pentru a lupta împotriva terorismului, cu un centru comun de operaţiuni la Riyadh pentru a coordona şi sprijini operaţiunile militare”, se arată în comunicat. Numeroase ţări arabe, precum Egipt, Qatar, Emiratele Arabe Unite, alături de ţări islamice ca Turcia, Malaysia, Pakistan şi state arabe din Golf şi africane au fost menţionate. Anunţul citează “datoria de a proteja naţiunea islamică de demonii tuturor grupărilor şi organizaţiilor teroriste, indiferent de secta şi numele lor, care aduc moarte şi corupţie pe pământ şi au ca scop să-i terorizeze pe cei nevinovaţi”. Iranul musulman şiit, rivalul Arabiei Saudite sunnite pentru influenţă în lumea arabă, a lipsit dintre statele menţionate, cele două ţări fiind în conflict pe tema Siriei şi a Yemenului. Într-o rară conferinţă de presă, prinţul Mohammed bin Salman (30 de ani), ministru al Apărării, a declarat ieri că această campanie va coordona eforturile de luptă împotriva terorismului în Irak, Siria, Libia, Egipt şi Afganistan, dar a oferit detalii puţine despre eforturile militare. “Acest anunţ vine din dorinţa lumii arabe de a lupta împotriva acestei boli. Va exista o coordonare internaţională cu puterile majore şi organizaţiile internaţionale … în ceea ce priveşte operaţiunile din Siria şi Irak. Nu putem desfăşura aceste operaţiuni fără coordonare cu (instituţiile) legitime şi comunitatea internaţională”, a declarat bin Salman. Întrebat dacă noua alianţă va lupta doar împotriva grupării Stat Islamic, prinţul a precizat că nu doar aceasta, ci “toate organizaţiile teroriste care apar” vor fi vizate. Arabia Saudită şi vecinii săi din Golf sunt implicaţi de nouă luni într-un conflict cu rebelii susţinuţi de Iran în Yemen, lansând sute de raiduri aeriene. După o serie de atacuri vizând obiective occidentale, revendicate de gruparea SI în ultimele luni, SUA au insistat că această forţă de luptă ar trebui utilizată mai bine împotriva grupării jihadiste. SI a jurat că va înlătura de la putere monarhiile din Golf şi a comis o serie de atacuri asupra unor moschei şiite şi forţelor de securitate din Kuwait şi Arabia Saudită. O coaliţie condusă de Statele Unite efectuează de peste un an raiduri aeriene în Siria şi Irak, vizând poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic. Din coaliţie fac parte ţări precum Australia, Canada, Marea Britanie, Franţa, Bahrain, Iordania, Maroc, Qatar, Arabia Saudită şi Turcia. La începutul lunii decembrie, SUA au anunţat că au folosit în lupta contra Statului Islamic peste 20.000 de bombe şi rachete, ceea ce a dus la epuizarea stocurilor de muniţii. Forţele Aeriene Americane au cerut mai multe fonduri, susţinând că situaţia este “critică” dacă trebuie să fie pregătite pentru o campanie de durată. Rusia a lansat la sfârşitul lunii septembrie raiduri aeriene în Siria, pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad. Statele Unite şi NATO au acuzat Rusia că atacă poziţii ale insurgenţilor susţinuti de Occident. Moscova susţine că vizează exclusiv poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic, care ocupă regiuni din Irak, Siria, Libia şi Egipt, unde a proclamat un “califat islamic”. Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria/Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeste 250.000 de morţi.