Fotbal şi politică, nu doar energetică!

0
785

Discuţia privind justeţea morală a atribuirii organizării unor mari competiţii sportive (Cupa Mondială la fotbal, Jocurile Olimpice de vară şi de iarnă) e mai veche şi mereu tuşată politic. După Mondialul argentinian din 1978, sub regimul dictatorial al generalului Jorge Videla, organizarea Jocurilor Olimpice de vară de la Beijing (2008), Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci (2014), acum Campionatul Mondial din Qatar, începâd cu 20 noiembrie a.c., comentariile aprinse au gravitat mereu, dar firesc, cu prioritate, în jurul respectării drepturilor omului, criteriu indispensabil. Chestiunea homosexualităţii mereu pusă de ONG-uri după atribuirea controversată din 2010 (în dauna SUA, 14-8 la vot), constituie o altă temă de dezbatere. Trimiteri s-au mai făcut şi la alte exigenţe. Situaţia muncitorilor străini la construirea infrastructurii CM din Qatar, apoi fapul că femeile nu au aceleaşi drepturi cu bărbaţii, în temeiul legii islamice (Charia) au devenit „calul de bătaie”. Deşi au fost şi momente când Qatarul era prezentat, în presa lumii ca o… bijuterie. De altfel pe durata primelor 8 luni din acest an, importuriel europene de GNL (Gaz Natural Lichefiat) au crescut cu 65% potrivit Agenţiei internaţionale de energie, Qatarul fiind curtat de doate capitalele europene. Cupa Mondială la fotbal este o sărbătoare. Este competiţia pe care, milioane şi milioane de telespectatori, din întreaga lume, o urmăresc cu pasiune. Este competiţia la care stadioanele sunt pline şi pe care în premieră o organizează o ţară din Orientul Mijlociu. La actuala ediţie se aşteaptă ca America de Sud să ofere o revenire în forţă sau poate o ţară africană să învingă o mare favorită şi de ce nu o mică ţară europeană (Belgia, Portugalia sau Elveţia) să atingă finala, cum s-a întâmplat cu Croaţia în 2018. Este competiţia la care noi talente ale fotbalului mondial îşi anunţă sosirea şi, de asemenea momentul la care Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo, ca să ne referim doar la aceste două staruri, susţin ultimul lor mare recital. Pe de altă parte, competiţia fiind organizată în premieră la mijloc de sezon competiţional, fără o pregătire prealabilă, poate crea surprize, prin dificila adaptare a jucătorilor la regimul climatic. Circumstanţele nu sunt deloc de invidiat. În nu puţine ţări, de pe continentul european, voci de luat în seamă au cerut boicotarea ediţiei, încât preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a recomandat imperativ renunţarea la o asemenea retorică belicoasă şi concentrarea pe spiritul competiţiei. Qatarul nu s-a calificat vreodată la un turneu final al Cupei Mondiale, n-are tradiţie în fotbal, la partidele din liga profesionistă asistă sub 1.000 de spectatori, dar trăieşte într-un fel un moment unic în istoria sa de important stat gazier. Mulţi suporteri din lume vor face escale în ţările vecine, unde se vor caza, pentru a se deplasa apoi la meciurile dorite. Potrivit Forbes, organizatorii competiţiei au investit aproape 150 miliarde de dolari, de 10 ori mai mult decât s-a investit la precedenta ediţie din Rusia. O ţară de dimensiunea Kosovo, care contează pe o populaţie redusă, a pregătit 8 stadioane ultramoderne, climatizate, cu care nu se ştie ce se va întâmpla după această competiţie. Criticile vehemente venite, cum spuneam, cu precădere din vechiul continent, cum că atribuirea rolului de gazdă al CM a fost o greşeală, s-au mai atenuat în pragul iernii, Qatarul fiind nu doar un partener economic, al multor ţări dezvoltate, ci şi un furnizor de energie pentru Occident. Peste toate, nu se poate clama deschis adevărul privind geneza întregii poveşti, de care Parisul nu este străin. Blatter îl acuză pe Platini că ar fi făcut jocurile, Nikolas Sarkozy nu e nici el străin de afacerea tentaculară din 2010. Un serial recent pe Netflix mai lămureşte cât de cât lucrurile, stăruind asupra celor 24 de aleşi ai FIFA sancţionaţi sau trimişi în justiţie, printre altele şi pentru… Qatar.