Un virtuoz al țambalului invitat la Gala TNC 2018: Marius Mihalache

0
412

Spectatori, artişti, parteneri şi invitaţi speciali ai Teatrului Național „Marin Sorescu” se vor reuni peste exact o lună „pentru a încheia așa cum se cuvine un an plin de premiere şi evenimente”, în cadrul Galei TNC 2018, anunță instituția. Evenimentul, ajuns la ediția a III-a, va avea loc duminică, 16 decembrie 2018, începând cu ora 18.30, în sala mare a teatrului. Programul include, ca de obicei, o festivitate de premiere și are un invitat special – de această dată un virtuoz al țambalului, Marius Mihalache, cu concertul „Săftiţă Balkanic Project”. Gazda evenimentului este Davian Vlad, realizator de emisiuni la Radio România Oltenia Craiova.  Biletele costă 20 lei și sunt disponibile la Agenția teatrală (tel. 0251.413.677) şi online.

La Gala Teatrului Național din Craiova – prilej de întâlnire cu artiști, public fidel, jurnaliști și prieteni ai instituției – vor fi decernate Premiul publicului (categoriile Actor, Actriță, Spectacol, Regizor) și Premiul Backstage (pentru devotamentul celor din spatele scenei). Pentru decernarea Premiului Publicului spectatorii sunt invitați să voteze cel mai îndrăgit actor, actriță, spectacol și regizor din spectacolele care au avut premiera în stagiunea 2017-2018. Votul se face prin completarea unui chestionar disponibil online. Gala TNC 2018 este un eveniment co-finanțat de Administrația Fondului Cultural National și organizat de Asociația „Dimanche” în parteneriat cu Teatrul Național din Craiova.

Potrivit organizatorilor, «invitatul special al ediției din acest an este Marius Mihalache, cu „Săftiţă Balkanic Project” – un concert inspirat din folclorul românesc adus pe ritmurile balcanice, un mix de sintetizatoare psihedelice peste țambal, caval și flaut, și alte instrumente de suflat clasice din folclorul românesc. Vom asculta poveştile Săftiței pe care aceasta le parcurge de-a lungul vieții, trecând prin amintirea pețitului, prin amintirea faptului că este iubită dar lăsată, prin stările euforice în care își vinde sufletul necuratului ca să uite de bărbatul ce i-a furat visele». Marius Mihalache va fi acompaniat pe scenă de Arabela Nicolau (voce), Marius Gagiu (flaut, caval) și Lorin Mihalache (tobe).