Poliţia din Germania a efectuat, ieri dimineaţă, mai multe raiduri simultane la diferite adrese din zece landuri unde s-ar afla presupuşi susţinători ai organizaţiei teroriste Stat Islamic. Sute de poliţişti au fost implicaţi în raiduri la peste 200 de apartamente şi birouri aparţinând organizatorilor şi susţinătorilor grupării salafiste “Adevărata Religie”, au declarat pentru DPA, surse din cadrul securităţii. Forţele de securitate susţin că aproximativ 140 de membri ai grupării au plecat din Germania în Siria şi Irak pentru a deveni membri Stat Islamic. Raidurile, care au avut loc simultan la ora locală 06.30 (07.30, ora României), s-au desfăşurat în landurile din vestul Germaniei şi în Berlin. Majoritatea raidurilor au avut loc în landul Hessa, inclusiv 14 în oraşul Frankfurt. În Renania de Nord-Westfalia şi Bavaria au avut loc 35 de raiduri. Raiduri au mai avut loc şi în landurile Saxonia Inferioară, Baden-Wuerttemberg, Schleswig-Holstein, Renania-Palatinat, Hamburg şi Bremen. Salafiştii cred în interpretarea tradiţională a islamului, bazată pe legea sharia. Biroul federal german pentru Protecţia Constituţiei acuză gruparea “Adevărata Religie” de glorificarea juhadului şi a unor atacuri teroriste.
Acasă Actualitate Actualitate externă Raiduri ale poliţiei germane asupra unor apartamente unde s-ar afla susţinători ai...