TENIS: Tecău şi Rojer, victorie la debutul în Turneul Campionilor

0
312

Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul 2, a învins, astăzi, cu scorul de 6-2, 6-4, cuplul Marcin Matkowski/Nenad Zimonjici (Polonia/Serbia, nr. 7), în primul meci din cadrul Grupei B a Turneului Campionilor de la Londra.

Redutabili la serviciu şi la retur, campionii de la Wimbledon s-au impus fără probleme, într-o oră şi şapte minute. Învingătorii au avut doar un singur moment mai dificil, în setul al doilea, când Rojer şi-a pierdut serviciul, iar adversarii au revenit de la 0-2 la 3-2. Dar Tecău a readus echilibrul, apoi el şi olandezul au făcut break pe serviciul lui Zimonjici.

În ghemul al optulea al setului secund, Tecău s-a ciocnit cu coechipierul său şi s-a accidentat la mâna stângă, solicitând intervenţia fizioterapeului. Din fericire, problema nu a fost gravă, iar românul a dus meciul la bun sfârşit.

Participarea în grupe la competiţia de dublu de la Turneul Campionilor este recompensată cu 82.000 de euro, iar o victorie în această fază cu 32.000 de euro, astfel că învingătorii şi-au asigurat un cec în valoare totală de 114.000 de euro. De asemenea, fiecare succes în grupe este premiat cu 200 de puncte ATP.

Tecău este pentru a patra oară calificat la Turneul Campionilor, în 2011 şi 2012, cu suedezul Robert Lindstedt, şi în 2014 cu Rojer. Horia Tecău nu a trecut niciodată de faza grupelor.

Tot astăzi, de la ora 20.00, în Grupa B, se vor întâlni perechile Ivan Dodig/Marcelo Melo (Croaţia/Braizlia), cap de serie numărul 3 şi Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut (Franţa), cap de serie numărul 6.

Ieri, în prima zi a turneului, celălalt român participant, Florin Mergea, şi partenerul său, indianul Rohan Bopanna (favoriţi 8), i-au învins, tot în două seturi, scor 6-4, 6-3, pe fraţii Bob şi Mike Bryan (principalii favoriţi).

Mâine, în direct la Digi Sport 2, Mergea şi Bopanna vor susţine meciul al doilea din grupă, contra perechii britanico-australiene Jamie Murray/John Peers (favoriţi 4), trimfătoare în runda inaugurală în faţa italienilor Simone Bolelli/Fabio Fognini (favoriţi 5), scor 7-6, 3-6, 11-9.