Vineri seara, poliţiştii doljeni au organizat o razie, în judeţul Dolj, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, totodată urmărindu-se şi prevenirea evenimentelor rutiere şi a încălcării regulilor de circulaţie, dar şi creşterea gradului de siguranţă civică.
Aproximativ 180 de poliţişti din cadrul compartimentelor de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, cu sprijinul jandarmilor doljeni, au instituit 33 filtre rutiere şi au efectuat verificări şi controale la 137 de agenţi economici, dintre care 7 cluburi şi 130 baruri. De asemenea, au fost verificate în filtrele rutiere peste 700 autovehicule, iar peste 1100 persoane au fost legitimate.
În cadrul acestor activităţi, oamenii legii au constatat 16 fapte de natură penală, cauze în care au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale şi au aplicat 173 sancţiuni contravenţionale pentru abaterile constatate, în valoare de peste 73.600 lei. Poliţiştii doljeni au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicul pe drumurile publice 9 permise de conducere, din care 8 pentru alcool, iar 6 certificate de înmatriculare au fost retrase.
Între cei care s-au ales cu dosare penale au fost mai mulţi doljeni prinşi la furat de lemne. Astfel, au fost depistaţi Valică D., de 60 de ani şi Gheorghe T., de 53 de ani, ambii din comuna Ţuglui, Dolj care au tăiat ilegal şi sustras 4,35 mc lemn esenţă plop, din pădurea ce aparţine Ocolului Silvic Segarcea. În plus, poliţiştii i-au depistat şi pe Ion G., de 35 de ani şi Nalu Ş., de 32 de ani, ambii din Daneţi, Dolj în timp ce transportau 2 mc material lemnos esenţă salcâm, sustras din perdelele de protecţie ce aparţin Ocolului Silvic Sadova.
„În ambele cauze au fost întocmite dosare penale pentru tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos”, a precizat agent şef adjunct Amelia Barbu, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.