Cine sunt cei şapte oameni care vor decide soarta Chinei în următorii zece ani

0
398

Comitetul permanent al Biroului politic al Partidului Comunist Chinez (PCC), centrul decizional al puterii din China, va fi format din şapte membri, faţă de nouă anterior, iar componenţa acestuia, anunţată ieri, respectă previziunile majorităţii experţilor. Xi Jinping, 59 de ani, a fost consacrat secretar general al PCC, funcţia numărul unu a regimului, care i-a fost promisă după ce a intrat, în 2007, în „nucleul puterii”. Li Keqiang, 57 de ani, un cadru de partid zâmbitor, bun cunoscător al resorturilor economiei, îl va înlocui în martie pe Wen Jiabao în funcţia de premier. În prezent vicepremier, el devine numărul doi în ierarhia PCC. Zhang Dejiang, născut în noiembrie 1946, cunoscut ca un protejat al fostului lider chinez Jiang Zemin, este de acum numărul trei în ierarhia regimului. A condus provincia Guangdong din 2002 până în 2007, şi, recent, a fost numit secretar general al PCC din Chongqing, în locul liderului demis Bo Xilai. Yu Zhengsheng, în vârstă de 67 de ani. Din 2007 secretar al PCC din Shanghai, el este oficialul politic cu cel mai înalt grad din capitala economică a ţării. Liu Yunshan, în vârstă de 65 de ani, este ministru pentru Propagandă, aflându-se în subordinea directă a Partidului şi nu a Guvernului, începând din 2002. Este un apropiat al preşedintelui Hu Jintao. Wang Qishan, în vârstă de 64 de ani, în prezent vicepremier responsabil de Finanţe, reprezintă China la negocieri economice strategice cu SUA şi Europa. Fost primar al Beijingului şi fost conducător al proviniciei industriale Guangdong (sud), el vorbeşte engleza fluent. Zhang Gaoli, născut în noiembrie 1946. Din 2007 el este liderul importantului oraş portuar Tianjin. Este considerat un protejat al fostului şef de stat Jiang Zemin.