Medic ginecolog, de la Spitalul “Filantropia” din Craiova, acuzat de luare de mită

0
4

O doctoriţă de la Spitalul “Filantropia” din Craiova, acuzată de luare de mită, a  intrat sub control judiciar, după cum precizează Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj. Aceasta ar fi primit 800 de lei şi 100 de lire sterline pentru a face o operaţie de cezariană.

Doctoriţa urma să facă o cezariană, iar suma de bani a primit-o în  data de 10 octombrie. „În data de 10.10.2024, inculpata D.D.M., în calitate de medic specialist cu specializarea obstetrică-ginecologie, ar fi primit cu titlu de mită suma de 800 de lei şi 100 de lire sterline de la o pacientă internată la Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu, respectiv efectuarea unei intervenţii chirurgicale pentru naşterea unui copil – cezariană. În cauză, a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva persoanei menţionate pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită”, se precizează în comunicatul Parchetului. Procurorul de caz a dispus punerea sub control judiciar a femeii pentru o perioadă de 60 de zile. Deasemenea, aceasta are interzis să mai exercite profesia de medic specialist obstretică-ginecologie în cadrul unei unităţi medicale din reţeaua de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *