În prima etapă a campionatului de volei masculin, SCMU Craiova s-a impus greu în faţa nou-promovatei Corona Brașov, scor 3-2 (36-34, 25-27, 25-18, 16-25, 15-9). Oaspeţii, antrenaţi de Laurenţiu Lică şi în componenţă cu câţiva foşti jucători ai Craiovei, Gommans, Halilovic, Stojsavljevic şi Lupu, au dat o replică solidă şi au plecat cu un punct din Bănie. Primele două seturi au fost dramatice, iar fiecare echipă şi-a adjudecat câte unul, în prelungiri. Apoi ambele echipe şi-au luat destul de uşor câte un parţial, iar decisivul a fost la discreţia gazdelor. Au jucat pentru SCMU Craiova: Jimenez, Stohr, Cuk, Hernandez, Finolli, Tarţă, Călin, Paez, Krstic, Diaconescu (libero). În etapa viitoare, SCMU Craiova va juca în deplasare cu CSU Universitatea de Vest Timișoara.
“A fost un meci extraordinar de greu, dar am anticipat acest lucru. Am ştiut că prima etapă este întotdeauna grea, de aceea ne-am luat măsuri de precauţie. Braşovul este o echipă grea, care arată bine şi care a fost bine organizată. Ei au forţat când a trebuit şi din acest motiv s-a ajuns la acest scor de 3-2, dar trebuie să apreciez devotamentul jucătorilor mei. Mă bucur de faptul că nu au cedat în ultimul set. A fost şi acea problemă cu accidentarea lui Wilfrido, care ne-a bulversat puţin şi care ne-a făcut să pierdem setul patru, dar băieţii s-au mobilizat pe final şi au obţinut o victorie extrem de grea şi de importantă“, a declarat Dan Pascu.
„La Craiova nu se va câștiga ușor, iar faptul că noi, o echipă nou-promovată, am reușit să câștigăm un punct aici, îmi dă mari speranțe că echipa începe să se prezinte din ce în ce mai bine. A fost un meci nebun, cu emoții, cu revederi. Nu am cum să uit și nu voi uita niciodată ce înseamnă Craiova pentru mine. Mă bucur mult că băieții s-au dăruit, nu am ce să le reproșez, doar că suntem supărați că se putea mai mult în setul 5, dar și mulțumiți de punctul câștigat”, a punctat şi antrenorul Braşovului, Laurenţiu Lică.