Dinamo pune presiune pe arbitri înaintea derby-ul cu Craiova

0
686

Cu câteva zile înaintea derby-ului cu Universitatea Craiova, programat duminică, de la ora 21.30, Dinamo a transmis o scrisoare Comisiei Centrale a Arbitrilor, în care se plânge că a fost dezavantajată de erorile de arbitraj în etapele anterioare. Deşi de la ultimul meci au trecut aproape două săptămâni, dinamoviştii au trimis această scrisoare abia acum, cu câteva zile înainte de derby-ul cu Craiova.

Prin intermediul acestei scrisori, ne adresăm dumneavoastră cu intenţia de a vă aduce la cunoştinţă nemulţumirea noastră faţă de erorile repetate de arbitraj îndreptate împotriva echipei Dinamo Bucureşti de la începutul acestui sezon competiţional, punctul culminant fiind meciul disputat cu FCSB, etapa trecută, pe Arena Naţională. Clubul Dinamo Bucureşti apără şi va apăra întotdeauna corectitudinea în fotbalul românesc, precum şi imaginea Comisiei Centrale a Arbitrilor în dauna tuturor suspiciunilor reflectate în faţa opiniei publice.Fotbalul european a atins un nivel ridicat de rigoare în aplicarea regulilor de joc şi devenit un produs apreciat în întreaga lume. Fotbalul românesc trebuie să urce în acel tren în care legitimitatea competiţiei trece direct prin credibilitatea fără fisuri a echipei de arbitri.Ca reprezentanţi ai conducerii executive a clubului, dorim să transmitem pe această cale îngrijorarea noastră faţă de aceste erori grave de arbitraj. Sperând că viitorul va da o competiţie curată şi deschisă pentru toate cluburile participante, vă adresăm salutările noastre cordiale“, este conţinutul scrisorii semnate de directorul general al FC Dinamo, Alex Couto.