Ceva mai rar în politică!

0
178
Cu o zestre de 108 mandate parlamentare, obţinute în alegerile din 2016 (69 la Camera Deputaţilor şi 39 la Senat) liderul PNL, Ludovic Orban, a fost desemnat să formeze viitorul guvern, după moţiunea de cenzură care a dus la căderea guvernului Viorica Dăncilă. Aliaţii săi politici, pe care contează sunt: USR (43 mandate – 30 la Camera Deputaţilor şi 13 la Senat), UDMR (30 mandate – 21 la Camera Deputaţilor şi 9 la Senat), ALDE (29 mandate iniţial, fiindcă unii parlamentari au fost excluşi – 20 la Camera Deputaţilor şi 9 la Senat), PMP (26 mandate – 18 la Camera Deputaţilor şi 8 la Senat). Paradoxal, al treilea grup parlamentar, Pro Europa, care n-a participat în alegerile legislative, are prin „racolări” cca. 41 de parlamentari. Numai că PSD obţinuse 221 de mandate (154 Camera Deputaţilor şi 67 la Senat). Ce s-a întâmplat în Parlament, în ultimii trei, ani n-are nici o legătură cu votul popular. O nouă majoritate parlamentară, pe care încearcă să o sistematizeze Ludovic Orban, premierul desemnat, întâmpină dificultăţi greu surmontabile, şi însuşi preşedintele Klaus Iohannis a folosit sintagma de „criză politică, din care trebuie ieşit”. Aşadar criză politică! Cine a declanşat-o şi din ce raţiuni este o altă discuţie, care nu se poartă. Cu căciula în mână, Ludovic Orban trebuie să negocieze acum cu Dan Barna, Eugen Tomac, Kelemen Hunor, Victor Ponta, minorităţile naţionale, altele decât cea maghiară, pentru a înjgheba cele 233 de voturi necesare la investirea guvernului său. Aşa ceva nu s-a mai văzut în nici o ţară din UE, ca liderii a şase partide, la care se adaugă nefiliaţii şi minorităţile naţionale, să identifice o linie mediană care să-i unească în deziderate, în tentativa formării „guvernului meu”. Animozităţi de dată recentă, antipatii, adversităţi sunt date uitării. Iată un fragment din discursul preşedintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, rămas fără grupuri parlamentare atât la Senat cât şi la Camera Deputaţilor, la moţiunea de cenzură din 18 iunie a.c., deci precedenta, când încă mai făcea parte din coaliţia de guvernare: „M-am gândit cum le-ar sta românilor cu un guvern mozaic condus de un şomer politic. Mă refer la domnul Orban, evident. Cred că în cartea lui de muncă scrie ceva de genul: ori activist politic, ori agitator politic, nu ştiu care o să îi placă mai mult. În orice caz, este un caz unic în istoria partidului liberal. În loc să aibă în fruntea lui un om care provine din zona profesiilor liberale, are un şomer, păcat. În fine, acest guvern ar putea fi completat de persoane precum domnul Barna, domnul Cioloş, domnul Rareş Bogdan, chiar şi Raluca Ţurcan, înţeleg. Ce ar putea să le oferiţi românilor în afară de răfuieli infinite şi scandaluri pe bandă, că am auzit că vă certaţi rău între dumneavoastră, ca şi cum aţi fi după o înfrângere, nicidecum după o victorie. Aţi fi capabili să guvernaţi cu adevărat, să plătiţi pensiile şi salariile? Aţi fi, cred, mai degrabă încântaţi să staţi în genunchi, îndreptaţi cu faţa către Bruxelles, ca să aşteptaţi ce ordine se primesc”. Discursul respectiv, care este postat pe site-ul ALDE, a fost unul impecabil. La numai 3 luni după rostirea lui, Călin Popescu Tăriceanu a căzut captiv în braţele fierbinţi ale celui pe care îl  numea „activist politic, ori agitator politic”, Ludovic Orban. Ce e viaţa fără… onoare, dar şi reciproca e valabilă. Nu e aşa domnule Călin Popescu Tăriceanu? Politica e meschină, dar derapajele morale şi retorice au şi ele un prag. Or, se înoată într-o sminteală generală. Guvernarea PSD-ALDE, n-a fost una perfectă. Chiar departe de a fi perfectă, a avut multe mişcări neinteligente. A făcut însă multe lucruri bune, unele foarte bune. Discursul integral al lui Călin Popescu Tăriceanu se găseşte pe site-ul https://alde.ro. De la marele filozof, D. D. Roşca, („Existenţa tragică”) ştim că logicul se interferează cu ilogicul, raţionalul cu iraţionalul ş.a.m.d., aşa că nu ne mai mirăm de nimic.