Consiliul Naţional al Uniunii Sindicatelor Poliţiştilor Locali din România s-a întrunit, la sfârşitul săptămânii, la Craiova, la lucrări participând reprezentanţi ai sindicatelor poliţiştilor locali din toată ţara. „În cadrul întrunirii s-au discutat aspecte privind înfiinţarea unor instituţii de formare a poliţiştilor locali, aspecte privind punerea în aplicare a legii salarizării, a modificărilor la statutul funcţionarilor publici şi, de asemenea, au fost formulate propuneri privind adoptarea statutului poliţiştilor locali”, se arată într-un comunicat al Primăriei Craiova. Totodată, sindicaliştii din Poliţia Locală au solicitat şi înfiinţarea unei structuri în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, care să aibă ca principal obiectiv reprezentarea poliţiştilor locali în cadrul ministerului. Din partea municipalităţii participând la discuţii senatorul de Dolj, Radu Preda, şi primarul Mihail Genoiu.