Aparent, nimic nu mai contează pentru independentiştii catalani, în determinarea lor iraţională. Nici faptul că marile bănci şi antreprize şi-au anunţat, imediat după referendum, plecarea din regiune, deschizând perspectiva unui haos economic şi financiar, nici semnalele clare ale Bruxelles-ului şi ale principalelor cancelarii europene că „desprinderea” de regatul Spaniei nu va fi recunoscută, nici faptul că secretarul american de stat, Rex Tillerson, şi-a exprimat, sâmbătă, în discuţia telefonică avută cu omologul spaniol, Alfonso Dastis, „ferma susţinere în favoarea Spaniei puternice şi unite”, şi, bineînţeles, nici ultimatumul Madridului, care expiră astăzi. Când Carles Puigdemont trebuie să răspundă înainte de ora 10.00 guvernului central de la Madrid, care l-a somat „să clarifice poziţia sa privind proiectul de conducere a regiunii spre independenţă”. Sâmbătă, Orion Junqueras, vicepreşedintele guvernului catalan, preşedintele Stângii Republicane a Cataloniei (ERC), a reiterat că oferta de dialog făcută Madridului vizează doar independenţa Cataloniei „construcţia Republicii, şi nu altceva”. Asistăm, aşadar, la un dialog de la distanţă al surzilor. Un aliat al executivului catalan, partidul de extremă stângă (CUP) consideră imposibilă orice negociere cu guvernului central, şi cere, în consecinţă, liderului separatist Carles Puigdemont să activeze divorţul. Situaţia rămâne confuză. Mariano Rajoy, premierul Spaniei, l-a chemat „la respectarea legalităţii” pe Carles Puigdemont, care ar mai avea un răgaz de câteva zile până joi, când este anunţată declanşarea articolului 155 din Constituţia ţării, care, potrivit specialiştilor în drept constituţional, suspendă statutul de autonomie, măsură ce presupune subordonarea tuturor entităţilor administrative administraţiei centrale, pe motivul afectării grave a interesului naţional. Clar este un lucru, nepus la îndoială: Carles Puigdemont a violat Constituţia printr-o lovitură de forţă. Fiindcă, referendumul de la 1 octombrie a.c., totalmente anti-constituţional, fusese declarat ilegal de Curtea Constituţională. În democraţie, un astfel de demers iraţional constituie o faptă gravă pasibilă de ani grei de puşcărie. Situaţia este paradoxală, fiindcă UE susţine Madridul până la un anumit punct. Iar guvernul spaniol este departe de a fi ireproşabil. De altfel, Consiliul Europei a deschis o anchetă privind violenţele derulate în ziua de 1 octombrie a.c.. Apoi, Mariano Rajoy este la originea deciziei Curţii Constituţionale din 2010, ce a redus din prerogativele autonomiei Cataloniei, aşa cum fuseseră ele votate de Parlament. Mergând mai departe, Mariano Rajoy, scrie presa spaniolă, vrea să declanşeze articolul 155 din Constituţie, şi să îl trateze pe Carles Puigdemont aidoma locotenent-colonelului Antonio Tejero, autorul puciului militar eşuat în februarie 1981. Nu sunt excluse însă violenţele de stradă şi posibilitatea ca întreg conflictul să devină european. În fine, sâmbătă seara, pe cochetul stadion Wanda Metropolitano din Madrid, după numele antreprizei chineze care are o legătură cu clubul, la meciul de fotbal dintre Atletico şi Barcelona, disputat într-un context politic tensionat, suporterii gazdelor au expus drapelul Spaniei, şi pancarte pe care se putea citi „Viva Espana” şi „Aici este Spania”. A fost fluierată echipa catalană ieşită la încălzire, apoi, în special, Gerard Pique la fiecare atingere de balon, cum s-a întâmplat şi la partida reprezentativelor Spaniei şi Albaniei, dar în general meciul s-a putut desfăşura în bune condiţii, dovadă că, în final, Luis Suarez a reuşit egalarea pentru echipa sa. La mijlocul săptămânii trecute, 65.000 de anti-independentişti descinseseră în stradă la Barcelona, de ziua sărbătorii naţionale, pentru a demonstra pentru unitate. Miza reală a ceea ce se întâmplă în Catalonia rămâne introducerea unor elemente de vulnerabilitate, puternice şi credibile, în continuarea proiectului european, aparent create şi susţinute de nemulţumirea unor „naţiuni fără stat”. A devenit tot mai evident, pe măsura trecerii timpului, că nu se încearcă altceva decât destabilizarea Uniunii Europene.
