Poliţiştii craioveni au declanşat, ieri după-amiază, de la ora 15.00, o amplă acţiune de verificare în trafic a autoturismelor înmatriculate în alte state. Astfel, pe principalele artere de circulaţie din municipiul Craiova, poliţiştii rutieri şi agenţi din cadrul Secţiilor de Poliţie 1-6 Craiova, dar şi cu sprijinul poliţiştilor de la investigaţii criminale au acţionat pentru creşterea gradului siguranţei rutiere, prevenirea infracţionalităţii stradale şi asigurarea unui climat de ordine si siguranţă publică, la care au participat şi „mascaţi” din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale.
Echipajele de poliţişti care au acţionat pe bulevardul „Ştirbei Vodă”, în zona Stadionului Ion Oblemenco, „raiul englezoaicelor”, au umplut parcarea stadionului în câteva minute. Asta pentru că imediat ce au demarat acţiunea au oprit mai multe autoturisme înmatriculate în Anglia, Spania sau Bulgaria, ai căror şoferi nu aveau asigurarea de răspundere auto civilă obligatorie. Două autoturisme marca Audi, un Volkswagen Passat, un Chrysler şi un Ford au fost „trase pe dreapta”, poliţiştii le-au desfăcut plăcuţele cu numerele de înmatriculare şi le-au reţinut şoferilor certificatele maşinilor, aplicându-le şi amenzi. Spiritul de revoltă al şoferilor a fost înăbuşit de prezenţa „mascaţilor”, aşa că cei prinşi încălcând legea n-au avut decât să-şi lase maşinile în parcarea stadionului.
„Acţiunea poliţiştilor, împreună cu specialişti ai Registrului Auto Român continuă până la ora 20.00 şi vizează, în primul rând, verificarea autoturismelor înmatriculate în alte state, dar şi creşterea gradului de siguranţă rutieră”, ne-a explicat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.