Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a avut miercuri, 16 octombrie, o întrevedere cu preşedintele Parlamentului Republicii Elene, Evangelos-Vasileios Meimarakis, în cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează la Bucureşti.
Cei doi oficiali au analizat stadiul cooperării dintre România şi Grecia şi au stabilit, pe baza rezultatelor foarte bune înregistrate, că există în continuare un potenţial de dezvoltare major al dialogului parlamentar şi al colaborării la nivel regional şi european.
«Grecia este unul dintre partenerii noştri cei mai apropiaţi din UE. Cooperarea noastră se bazează pe o viziune şi pe interese comune la nivel atât regional cât şi european. Suntem interesaţi să consolidăm şi să intensificăm dialogul la nivel înalt şi cooperarea în toate domeniile», a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.
În cadrul discuţiilor, preşedintele Camerei Deputaţilor şi-a exprimat dorinţa de a continua şi de a intensifica dialogul la nivelul conducerii Camerei Deputaţilor din România şi a Parlamentului elen, ca un element cheie în diversificarea relaţiilor politice dintre cele două state.
„Diplomaţia parlamentară are un rol deosebit de important în consolidarea relaţiilor româno-elene, prin diversificarea schimburilor la toate nivelurile parlamentare, inclusiv prin dialogul la nivelul comisiilor parlamentare şi la nivelul grupurilor parlamentare de prietenie”, a spus Valeriu Zgonea.
Totodată, au fost abordate şi teme de actualitate aflate pe agenda europeană, în perspectiva preluării Preşedinţiei Consiliului UE de către Grecia în semestrul I al anului 2014, respectiv a Preşedinţiei în Exerciţiu a dimensiunii parlamentare a Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP) de către ţara noastră.
«Preluarea preşedinţiei rotative a Consiliului UE, la 1 ianuarie 2014, va oferi Greciei oportunitatea de a avansa agenda europeană îndreptată îndeosebi spre creşterea economică, combaterea şomajului sau libera circulaţie a persoanelor. Faptul că România va deţine în aceeaşi perioada preşedinţia în exerciţiu a SEECP şi a dimensiunii parlamentare a SEECP va fi o bună oportunitate pentru promovarea proiectelor regionale din Balcanii de Vest, Vecinătatea Estică sau din regiunea Mării Negre, în cadrul procesului de integrare europeană», a declarat Valeriu Zgonea.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a mulţumit cu acest prilej pentru sprijinul constant pe care Grecia îl acordă aderării României la spaţiul Schengen şi pentru abordarea sa obiectivă şi a exprimat speranţa adoptării unei soluţii pozitive – corecte şi legitime – în perioada următoare.
În cadrul vizitei oficiale pe care o desfăşoară în România, preşedintele Parlamentului Republicii Elene se va întâlni cu preşedintele României, Traian Băsescu, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi cu vicepremierul Liviu Dragnea.