Meşterii olteni, premiaţi cu 140.000 de lei

0
428

Cei mai pricepuţi 36 de meşteri populari din judeţele Dolj, Olt şi Vâlcea au primit premii în valoare de 140.000 de lei la un concurs de planuri de afaceri în cadrul proiectului „Atelierul de Meşteşuguri”. Astfel, fiecare meşter a primit 4.000 lei bani cu care să-şi pună în aplicare planul conceput.

Câştigătorii concursului organizat de Fundaţia World Vision România au absolvit în această primăvară cursul de antreprenoriat organizat prin proiect. Acest lucru a reprezentat, de altfel, un criteriu de eligibilitate pentru înscrierea la concurs. Îndrumaţi de coordonatorii World Vision România, participanţii au avut ca sarcină să conceapă planuri, obiectivul fiind acela de a moderniza atelierele în care lucrează sau să amenajze noi ateliere, echipate şi dotate cu cele necesare dezvoltării meşteşugului practicat.

Meşterii au primit premiile prin virament bancar şi au început deja să pună în practică planurile de modernizare a atelierelor. Totodată, o parte dintre câştigători, pentru o mai bună reprezentare a intereselor lor, s-au afiliat celor trei asociaţii profesionale locale create în cadrul proiectului în comunele Breasta (judeţul Dolj), Vitomireşti (judeţul Olt) şi Copăceni ( judeţul Vâlcea).

Între câştigătorii concursului se numără ţesători formaţi anul trecut în cadrul proiectului, dar şi artişti olteni renumiţi precum Olguţa Alexandrina Filip (costume populare) din comuna Ceziezi, ceramistul Ionel Cococi, comuna Vădastra, şi meşterul olar Mihai Dogaru din comuna Lungeşti. Lista completă a câştigătorilor este disponibilă pe website-ul proiectului.

Catalog online – „Târgul de la sat”

O altă supriză pregătită pentru meşterii populari olteni este că, începând de luna aceasta, obiectele lucrate de artizanii din proiectul „Atelierul de meşteşuguri” vor fi promovate pe internet prin intermediul catalogului online „Târgul de la sat”, prima platformă gratuită destinată promovării artei populare.

Important de reţinut este că înscrierile în catalogul „Târgul de la sat” sunt deschise până la data 31 ianuarie 2014 pentru meşterii populari, indiferent de meşteşugul practicat. Condiţia obligatorie este să locuiască în în mediul rural, în unul dintre judeţele Olteniei: Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt sau Vâlcea. Înscrierile se fac la Centrele de informare şi Consiliere pentru Meşteşugari deschise la sediul World Vision din Râmnicu Vâlcea şi liceul UCECOM din Craiova. Pentru informaţii suplimentare, persoanele interesate pot contacta centrele de informare şi consiliere din Vâlcea (tel. 0736.444.821) şi Craiova (tel. 0736.444.820).

Sprijin pentru doljenii din mediul rural

„Atelierul de meşteşuguri” este un program integrat de calificare, dezvoltare a competenţelor antreprenoriale, suport şi consiliere a resurselor umane, pentru dezvoltarea meşteşugurilor tradiţionale din mediul rural din regiunea Sud – Vest Oltenia. Proiectul este cofinanţat din fonduri europene prin POSDRU şi se desfăşoară în perioada martie 2012 – aprilie 2014.

Fundaţia World Vision România desfăşoară „Atelierul de meşteşuguri” în cadrul Programului pentru agricultură şi dezvoltare economică care promovează investiţiile în capitalul uman din mediul rural cu scopul dezvoltării economiei locale competitive, sustenabile pe termen lung şi în acord cu valorile şi tradiţiile locale. World Vision România încurajează acest proces pentru a îmbunătăţi condiţile de trai ale familiilor cu scopul final de a oferi copiilor şanse sporite de educaţie, dezvoltare şi bunăstare.