Ciobanul care a violat şi ucis o copilă de 12 ani trimis în judecată

0
343

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au finalizat cercetările şi l-au trimis în judecată pe Paul Giurcă, tânărul de 21 de ani, din comuna doljeană Goicea, care a violat şi ucis o copilă de numai 12 ani, din Măceşu de Jos, în luna iunie. În sarcina sa s-au reţinut infracţiunile de omor deosebit de grav şi viol, iar la sfârşitul săptămânii trecute s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului. Criminalul a recunoscut în faţa anchetatorilor că a lovit-o cu ciomagul pe copilă şi la final i-a mai aplicat două lovituri de cuţit pentru că „mai mişca”. Pentru fapta sa riscă o pedeapsă de până la 25 de ani de închisoare.

Tragedia s-a petrecut în ziua de Rusalii, pe 24 iunie, la o stână din extravilanul comunei Măceşu de Jos, într-o zonă căreia localnicii îi spun „Sălcioara”. Potrivit rechizitoriului întocmit la finalizarea cercetărilor de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, inculpatul Paul Giurcă, în vârstă de 21 de ani, din comuna Goicea, era angajat ca cioban, împreună cu unchiul său, Constantin Giurcă, la stâna respectivă, ce-i aparţine unui localnic. Unchiul inculpatului, era de aproximativ 8 ani într-o relaţie de concubinaj cu Constantina Brătan, mama victimei, copila având aproape 12 ani, astfel că cele două veneau destul de des pe la stână. Pe 22 iunie a murit tatăl lui Constantin Giurcă, astfel că el şi mama fetei au rămas în comună să se ocupe de cele trebuincioase înmormântării. Copila a dormit la stână, unde au rămas, peste noapte, proprietarul şi încă o persoană. Numai că, pe 24 iunie, dimineaţa, după ce au terminat treaba, cei doi au plecat la casele lor, copila şi Paul Giurcă rămânând singuri la stână. „În aceste împrejurări, după ce au servit masa de prânz şi au consumat ţuică, inculpatul i-a propus victimei să întreţină raporturi sexuale. Refuzul victimei a determinat reacţia violentă a inculpatului, care a început să o lovească cu ciomagul, a tras-o de păr şi i-a aplicat lovituri cu un cuţit, în interiorul barăcii pe care o folosea ca dormitor. În continuare, inculpatul a dezbrăcat-o pe victimă, a legat-o de piciorul drept cu o frânghie şi a târât-o afară, pe o distanţă de aproximativ 10 m, până lângă ţarcul oilor, unde a întreţinut raport sexual cu ea. Potrivit declaraţiilor inculpatului, în acest loc, i-a mai aplicat victimei lovituri cu cuţitul, deoarece a observat că aceasta  „ mai mişca”. După comiterea faptelor, inculpatul Giurcă Paul a abandonat victima în poziţia în care se afla şi a mers în baracă să se culce”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Victima a fost descoperită în jurul orei 18.00 de proprietarul stânei, care se întorcea să-l ajute pe Paul Giurcă la treburi.

Din Raportul de constatare medico-legală emis de Institutul de Medicină Legală Craiova, rezultă că „moartea victimei, a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei şi contuziei meningo-cerebrale, consecinţa unui TCC cu fractură de boltă şi bază de craniu. Leziunile traumatice constatate cu ocazia autopsiei au putut fi produse cu un corp dur alungit, posibil ciomag şi un corp tăietor înţepător, posibil cuţit, loviturile putând fi aplicate din faţă, spate, lateral dreapta stânga. Zona escoriată circulară de la nivelul gambei drepte a putut fi produsă  prin compresiune cu o sfoară”, după cum se arată în raportul medicilor legişti ataşat la dosarul cauzei. În cursul anchetei inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, însă nu a oferit o explicaţie logică pentru violenţa de care a dat dovadă, însă a avut discernământ în momentul comiterii faptei, după cum rezultă şi din raportul de expertiză neuro-psihiatrică.

Pe 25 iunie a.c., Paul Giurcă a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, în baza mandatului emis de magistraţii Tribunalului Dolj, mandat prelungit ulterior de instanţă. Săptămâna trecută dosarul a fost înaintat Tribunalului Dolj, pentru judecare, instanţa a menţinut arestarea preventivă a inculpatului, iar Constantina Brătan, mama victimei, a declarat că se constituie parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 200.000 lei.