Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,4, a avut loc, luni, în România

0
259

Cutremurul, a fost înregistrat în zona seismică Vrancea, județul Buzău, a fost înregistrat la ora 17:40.

După ce a fost anunțată drept 5,5, magnitudinea a fost redusă de INFP la 5,2 pentru ca, ulterior, să fie ridicată la 5,4.

Cutremurul a fost resimţit în mai multe regiuni, dar şi în ţările învecinate – Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina. Oameni din București, Ploiești, Constanța și Iași spun că au simțit unda seismică.

”În ziua de 16.09.2024, 17:40:21 (ora României), s-a produs în zona seismică Vrancea, Buzău, un cutremur semnificativ cu magnitudinea ML 5.4, la adâncimea de 126,8 kilometri”, se arăta pe site-ul INFP.

Cutremurul, de intensitate V, s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 56 km nord-vest de Buzău, 58 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 59 km est de Braşov, 67 km vest de Focşani, 69 km nord de Ploieşti şi 97 km nord-est de Târgovişte.