Totul pentru educaţie, la Lipovu, Urzicuţa , Filiaşi şi Craiova

0
446

Peste o sută de copii din județul Dolj au participat, săptămâna trecută,  la workshopul 3 din cadrul Proiectului „Începe cu Tine: Educație, Prevenție, Acțiune împotriva Infracționalității”, implementat de Asociația “Vasiliada” și finanțat de Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI). Activitățile au avut loc în localitățile Urzicuța, Lipovu și orașul Filiași, iar vineri, 13 septembrie, şi în Craiova.  În cadrul atelierelor, specialiști din cadrul Asociației Vasiliada, alături de invitați speciali, le-au prezentat copiilor informații utile pe temele „Bullying”, „Violența emoțională” și „Siguranța pe internet”.

Printre invitații la aceste activități s-au numărat Maria Vasile, președinta Asociației pentru Copii și Tineri PROREZILIENȚA și Sandu Ionel, fost șef al Serviciului Trafic de Persoane la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Dolj. Workshopul a îmbinat sesiunile de informare cu activitățile practice, coordonate de specialiști și voluntari. „Bullying-ul este atunci când cineva este rănit, speriat sau jignit în mod repetat și intenționat de către o altă persoană sau un grup de persoane. Există mai multe tipuri de bullying: fizic, când cineva te lovește sau îți rănește corpul, în orice fel; verbal: când cineva te jignește sau te strigă cu porecle urâte; social: când cineva te exclude dintr-un grup sau răspândește zvonuri despre tine; online: când cineva te hărțuiește. Dacă ești victima bullying-ului, spune unui adult:  părinților, profesorilor sau altor persoane de încredere”, este unul dintre mesajele transmise copiilor în cadrul acestui workshop. Proiectul „Începe cu Tine: Educație, Prevenție, Acțiune împotriva Infracționalității”, implementat de Asociația Vasiliada, are ca scop creșterea accesului la o mai bună cunoaștere asupra pericolului criminalității în rândul a 140 de copii și tineri din orașele Craiova și Filiași și din mediul rural, Lipovu și Urzicuța, județul Dolj. Proiectul este finanțat de Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, perioada de implementare fiind iunie – decembrie 2024.