Deşi site-ul oficial al SCM Craiova nu precizează nimic, nici măcar cu greşeli, aşa cum a fost anunţată victoria handbalistelor la Bistriţa (“Ne impune în deplasare la Bistriţa” scriau “erudiţii” responsabili cu imaginea la SCM, care nu sunt la prima boacănă), baschetbaliştii Craiovei au pierdut primul meci al sezonului. Au făcut-o chiar pe teren propriu, în Sala Polivalentă, riscând ratarea unui prim obiectiv stagional, fiindcă partida a contat pentru Cupa României. Timişoara a revenit de la minus 15 şi a reuşit să se impună în primul meci din grupa D a competiţiei, scor 70-67 (16-17, 12-24, 27-9, 15-17). Cu numai câteva sute de spectatori alături, echipa de baschet a Craiovei a avut în teren jucătorii: Zotov 19 puncte, Milovanovic 11, Dragan 11, Casale 7, Greene 6, Ţîbîrnă 5, Freeman 4, Blaj Voinescu 4.
Azi şi mâine se dispută celelalte două meciuri din grupă în Sala Polivalentă, iar Craiova este obligată să câştige ca să mai spere la calificarea în Final 8. Azi, SCM Timișoara întâlneşte Petrolul Ploiești de la ora 20, iar duminică, SCMU Craiova se duelează cu formaţia prahoveană, de la ora 19:00.