Reprezentanţi ai provinciei Guangdong, în vizită la Consiliul Judeţean Dolj

0
448

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a primit, ieri, vizita unor înalţi oficiali, reprezentanţi ai legislativului provinciei Guangdong din Republica Populară Chineză, prilej cu care au fost abordate aspecte pentru care oaspeţii au manifestat un viu interes: asistenţa socială şi implementarea în România a legislaţiei europene pentru protecţia mediului, în special în ceea ce priveşte calitatea apei şi a aerului, gestionarea apelor uzate şi a deşeurilor.  La întâlnirea desfăşurată în sala de şedinţe a instituţiei, alături de preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, au participat vicepreşedinţii Alina Elena Tănăsescu şi Cristinel Iovan, administratorul public al judeţului, Aurel Dincă, secretarul judeţului Dolj, Gheorghe Barbărasă, directorul Direcţiei de Afaceri Europene, Ileana Măjină, şi directorul Parcului Industrial Craiova, Marin Nicoli.

Cu această ocazie, Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj, le-a prezentat oaspeţilor o parte a proiectelor strategice pe care administraţia judeţeană le derulează în domeniile vizate de invitaţi. „A fost o deosebită plăcere să primim vizita prietenilor noştri din Guangdong, cea mai dezvoltată provincie din Republica Populară Chineză, de care ne apropie un protocol de cooperare semnat în urmă cu trei ani.  Întrevederea de astăzi a reprezentat un bun prilej pentru a discuta despre o intensificare a colaborării în domeniul mediului şi cel al protecţiei sociale, despre modul în care România implementează legislaţia europeană în aceste două sectoare pentru care oaspeţii noştri şi-au manifestat interesul”, a precizat Ion Prioteasa.

Servicii de colectare şi depozitare a reziduurilor

În cadrul întâlnirii, şeful administraţiei doljene le-a expus membrilor delegaţiei eforturile pe care Consiliul Judeţean Dolj le întreprinde în aceste direcţii, exemplul cel mai elocvent fiind, fără îndoială, proiectul în valoare totală de peste 54 de milioane de euro, cu finanţare europeană, pentru implementarea sistemului de management integrat al deşeurilor. „Le-am vorbit pe larg oficialilor din Guangdong despre acest demers, în care suntem implicaţi alături de Primăria municipiului Craiova şi care vizează absolut toate localităţile din judeţ, acestea urmând să beneficieze de servicii de colectare şi depozitare a reziduurilor în conformitate cu normele europene. În egală măsură, discuţiile au vizat şi experienţa pe care am căpătat-o, de-a lungul ultimilor ani, în materie de asistenţă şi protecţie socială, un domeniu în care am avansat într-un ritm susţinut, datorită investiţiilor realizate prin intermediul structurii noastre de specialitate”, a mai spus Ion Prioteasa.

Noi orizonturi de conlucrare

Reprezentanţii regiunii Guangdong  au fost interesaţi de serviciile pe care Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) le oferă atât minorilor aflaţi în plasament, celor cu dizabilităţi sau proveniţi din medii afectate de sărăcie, cât şi persoanelor adulte cu handicap. „De altfel, membrii delegaţiei din Guangdong şi-au exprimat dorinţa de a vizita unul dintre amplasamentele pe care DGASPC le gestionează şi au avut astfel ocazia de a constata care sunt condiţiile oferite copiilor şi adulţilor cu handicap îngrijiţi în cadrul complexului instituţional amenajat în Craiova, pe strada „General Dragalina”. Am convingerea că această vizită va deschide noi orizonturi de conlucrare şi va facilita derularea unor proiecte în beneficiul comunităţii, derulate în parteneriat de judeţul Dolj şi provincia Guangdong. Totodată, îmi exprim speranţa că, în viitorul apropiat, ne vom aşeza la masa discuţiilor pentru a analiza împreună posibilităţi investiţionale concrete, cu atât mai mult cu cât am profitat de această ocazie pentru a le prezenta înalţilor noştri oaspeţi potenţialul economic al judeţului Dolj, viziunea noastră strategică pentru următorii ani şi facilităţile pe care le putem oferi companiilor interesate să îşi dezvolte afaceri în această zonă şi să creeze locuri de muncă”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

De la agricultură la industria uşoară

Delegaţia chineză a fost condusă de Chen Weixiong, membru al Comitetului Permanent al Congresului Popular Provincial Guangdong. „Mulţumim pentru prezentarea pe care ne-aţi făcut-o despre judeţul Dolj. Şi noi vă vom face o scurtă prezentare a regiunii Guangdong, precizând că este cea mai mare regiune din China, cu o suprafaţă de 180.000 de kilometri şi 106 milioane de locuitori. Această regiunea este cea mai dezvoltată din punct de vedere economic, fiind pe primul loc în ceea ce priveşte exportul. În cadrul acestei regiuni avem trei mari oraşe, cu o dezvoltare economică interesantă. Înainte, activitatea de bază a provinciei era agricultura, acum industria uşoară. Am semnat cu judeţul Dolj, în mai 2011 protocolul de colaborare şi pe lângă parteneriatul administrativ avem şi unul economic. Dorim să colaborăm în ceea ce priveşte implementarea legislaţiei locale, adică, să facem un schimb de experienţă pe administraţie”.

În noiembrie 2011, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, şi directorul general adjunct al Biroului de Afaceri Externe Guangdong, Wang Shitong, au semnat „Memorandumul de înţelegere pentru dezvoltarea schimbului amiabil şi a cooperării” între cele două unităţi administrative.