Prins de poliţişti după ce a furat dintr-o maşină

0
394

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Scăieşti au fost sesizaţi telefonic, prin 112, duminică după-amiază, în jurul orei 16.30, de Cristian Coteanu, din localitate, cu privire la faptul că o persoană necunoscută i-a sustras din autoturism Opel faţa casetofonului auto şi un stick de memorie, după care a fugit  în direcţia Craiova cu un alt autoturism marca Logan. Oamenii legii au stabilit că bărbatul îşi lăsase autoturismul parcat şi neasigurat în faţa unui magazin din comuna Scăieşti, unde a intrat la cumpărături, însă hoţul a fost foarte rapid.

În scurt timp, în urma activităţilor specifice efectuate de poliţişti s-a reuşit oprirea şi identificarea autorului furtului, în comuna Coţofenii din Dos, satul Potmelţu, stabilind că se numeşte Cristian Negoescu, de 24 de ani, din Craiova.

„Bunurile au fost recuperate şi restituite părţii vătămate, iar pe numele craioveanului de 24 de ani s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, inspector principal Alin Apostol.