Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a participat ieri la deschiderea noului an şcolar la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova. De ce nu l-a tentat o prezenţă la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, pe care l-a absolvit în 1985, nu ştim şi nici nu rămânem curioşi. Până la urmă, fiindcă tot s-a simţit „onorat” de această participare, fapt altminteri notabil, alta este problema. Ca preşedinte al celei mai importante Camere a Parlamentului, bănuim că Valeriu Zgonea ştie mai bine decât noi că Legea Educaţiei (nr.1/2011) este una… neterminată. Şi este vorba de o lege organică. Care se adoptă cu o majoritate absolută de voturi în fiecare dintre Camere. Încă de la promovarea ei, pe mandatul ministrului Daniel Funeriu, prin asumarea răspunderii Guvernului, a existat un noian de critici, unele de-a dreptul întemeiate, trecute cu vederea. Nu le mai reluăm in extenso, reamintim doar de moţiunea de cenzură PSD-PNL intitulată „Legea educaţiei naţionale, o lege antieducaţie şi antiromânească”. Există articole de lege „amputate” în absenţa metodologiilor ce trebuiau elaborate de ministerul de resort. O astfel de metodologie vizează şi constituirea consiliilor de administraţie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, cu rostul lor. Este vorba, apoi, de circa o sută de ordine de ministru şi metodologii care se tergiversează şi fac din „opera” lui Daniel Funeriu şi a consultanţilor săi, cum spuneam, o lege neterminată. Şi proastă pe deasupra. Nu totul depinde de preşedintele Camerei Deputaţilor, bineînţeles, dar finalizarea unei legi a educaţiei şi chiar unele corecţii necesare nu-i pot rămâne indiferente şi putea promite un termen de scadenţă, fără nici o prorogare, în faţa corpului de cadre didactice al Colegiului Naţional „Carol I” din Craiova. Altceva decât o lege cât mai suplă şi mai europeană în materie, imperativ necesară, ce să ofere şcolii drept cadou preşedintele Camerei Deputaţilor? Fiindcă tot a dorit să participe la deschiderea noului an şcolar, moment cu simbolistica sa în viaţa elevilor, cadrelor didactice, părinţilor şi autorităţilor locale. O lege, îndelung criticată, adoptată prin asumarea răspunderii şi promulgată după o decizie a CCR, nu poate fi contemplată, la infinit, după ce a făcut obiectul unei moţiuni de cenzură. Fireşte, e un punct de vedere.
