Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” – Secţia audio-video, în colaborare cu Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Craiova, marchează astăzi, ora 11.30, printr-o serie de manifestări, Ziua Internaţională pentru protecţia stratului de ozon. Şi-au anunţat participarea elevi din clasa a X-a de la Liceul de Informatică „Ştefan Odobleja” şi de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova.
«După descoperirea găurii din stratul de ozon de deasupra Antarcticii în 1985, guvernele a 120 de ţări au înţeles că protejarea stratului de ozon este o urgenţă şi au decis semnarea Protocolului de la Montreal pentru a se angaja în lupta împotriva tuturor produselor care distrug stratul de ozon. Odată cu accelerarea dezvoltării industriale, stratul de ozon a început să se degradeze, prin cantitatea tot mai mare de gaze nocive produse la suprafaţa terestră, care, ajunse în atmosferă, au produs dereglări consistente în stratul de ozon. 1985 a fost anul care a atras îngrijorarea mondială privind deprecierea stratului de ozon. De la descoperirea găurii în stratul de ozon şi până în prezent, oamenii de ştiinţă au încercat să găsească răspunsuri la întrebările ridicate de această problemă globală», explică organizatorii importanţa marcării Zilei Internaţionale pentru protecţia stratului de ozon.