În luna septembrie – Finanţele doljene rambursează TVA în valoare de 3,35 milioane lei

0
444

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) a realizat selecţia naţională a deconturilor cu opţiune de rambursare pentru care există decizie aprobată privind rambursarea lunară a T.V.A., cu modificările şi completările ulterioare, acestea totalizând la 1 septembrie 2011 o sumă de 1.518,1 mil. lei. Eugen Călinoiu, directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj a precizat ieri, că Finanţele doljene vor rambursa în această lună în jur de 3,35 milioane lei, iar banii vor reveni unui număr de 27 de societăţi comerciale.

În cazul compensărilor totale sau parţiale se soluţionează toate deconturile pentru care s-a emis decizia de rambursare, iar în cazul sumelor de restituit, care totalizează 1.067,1 mil. lei, plata efectivă a fost programată după cum urmează: tranşa I în sumă de 209,3 mil. lei a fost decontată la data de 8 septembrie a.c; tranşa II (23 septembrie): respectiv 321,7 mil. lei şi nu în ultimul rând, tranşa III (29 septembrie): respectiv 536,1 mil. lei. „La nivelul DGFP Dolj, la primul termen, adică, 8 septembrie nu am avut nicio rambursare de TVA, urmând ca săptămâna viitoare, pe 23 septembrie, un număr de 8 societăţi comerciale să ridice în total suma de 0,75 milioane lei, iar pe 29 septembrie, 19 agenţi economici, suma de 2,6 milioane lei” a subliniat Eugen Călinoiu.

Soluţionarea se face prin restituirea deconturilor

Cu alte cuvinte, la Administraţia Finanţelor Publice Contribuabili Mijlocii, avem şapte societăţi  care au solicitat returnare de TVA în sumă totală de 1,85 milioane lei, la Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Craiova, 16 societăţi şi TVA în sumă de 0,75 milioane lei. La Băileşti, o societate comercială, care a solicitat returnare de TVA în sumă de 0,22 milioane lei, la Calafat, un întreprinzător cu o solicitare de  TVA în sumă de 0,3 milioane lei, la Segarcea, un agent economic, TVA în sumă de 0,16 milioane lei, iar la Filiaşi, tot o singură societate comercială şi TVA în sumă de 0,07 milioane lei. De la începutul anului şi până în acest moment ANAF a rambursat lunar circa 1 miliard de lei, iar strategia conducerii instituţiei este aceea de a ridica plafonul de decontare de la lună la lună astfel încât să se lichideze deconturile întârziate.  În selecţia lunii septembrie au fost cuprinse în ordinea vechimii toate deconturile de TVA, soluţionându-se prin restituire deconturile a căror vechime este de până la data de 05 august 2011.

La nivelul ANAF, deconturile de TVA au fost organizate astfel:

1)    Deconturi cu compensare şi restituire care totalizează 1.151,6 mil. lei, din care se compensează suma de 84,5 mil. lei şi se restituie suma de 1.067,1 mil. lei;

2) Deconturi cu compensare integrală în valoare de 359,7 mil. lei;

3)    Deconturi cu compensare parţială în valoare de 6,8 mil. lei, iar suma de 134,8 mil. lei se va restitui în perioada următoare.