În urmă cu doi ani, au început lucrările la Complexul Sportiv din Craiova, pe locul fostului stadion “Tineretului”. În incinta acestuia va funcționa și primul velodrom din România. Proiectul avansează în ritm alert și se speră ca, în mai puțin de doi ani, baza sportivă multifuncțională să fie dată în folosință.
“Arena începe să-și dezvăluie forma spectaculoasă. Se văd deja suprafețele de joc, gradenele prind contur, iar montarea elementelor prefabricate se apropie de final. De altfel, lucrările avansează într-un ritm bun, iar structura sălii este deja realizată în proporție de aproape 90%. În mai puțin de doi ani, acest loc va reprezenta un complex sportiv de referință, capabil să găzduiască la cele mai înalte standarde competiții naționale și internaționale de ciclism, atletism și alte sporturi de sală”, a postat, pe facebook, Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj.
O arenă ultramodernăComplexul va avea o capacitate de 8.000 de locuri și va conține, pe lângă velodrom, o pistă de atletism pentru desfășurarea competițiilor la nivel internațional, suprafețe de joc modulare, dar și spații destinate concertelor și altor manifestări artistice. Complexul va include vestiare, săli de antrenament și de tratament pentru sportivi, magazine, un restaurant, zone pentru probe precum săritura în înălțime, triplu salt, săritura cu prăjina sau aruncarea greutății, un muzeu și locuri de parcare. Valoarea investiției se ridică la 75 de milioane de euro.
















