Pentru etnicii macedonenii, luna august este sub semnul Ilinden

0
1734

Începutul lunii august este pentru etnicii macedoneni din cadrul Asociației Macedonenilor din România (AMR) încărcat de semnificații atât istorice, Ilinden, cât și religioase, Sfântul Ilie, pe rit vechi.

Membrii din cadrul filialelor AMR din întreaga țară au marcat sărbătoarea de Ilinden printr-o serie de acțiuni și evenimente. La filiala AMR Craiova, membrii și simpatizanții alături de Mariana Venera Popescu, cât și de deputatul Ionel Stancu au vorbit despre importanța acestei zile pentru poporul macedonean.

”Pe 2 august, sărbătorim istoria de multe secole a poporului macedonean, sărbătorim Ilinden-ul, sărbătorim atât pe Sfântul Ilie, pe rit vechi cât și revolta armată din anul 1903, cea care a deschis drumul democrației plurietnice și multiculturale a Macedoniei de Nord de astăzi, sărbătorim piatra de temelie a Republicii Macedonia de Nord. Nu trebuie să uităm că pe 2 August 1903 a fost declanșată revolta armată a poporului macedonean împotriva Imperiului Otoman, a cărui asuprire împlinea peste 500 de ani. Această zi ne obligă pe toți, ca etnici macedoneni, să ne unim pentru progresul și succesul atât al țării ai cărei cetățeni suntem, România, cât și al țării de obârșie a predecesorilor noștri, Macedonia de Nord.

2 August constituie un prilej de recunoștință, pentru că astăzi, Macedonia de Nord este la o distanță de 120 de ani, un stat modern, independent și recunoscut internațional, dar și o aducere aminte a valorilor morale care i-au ghidat pe strămoșii noștri în luptă, valori care astăzi sunt numite generic, valori europene.

Sărbătorim 120 de ani de la înfăptuirea Revoltei de Ilinden și proclamarea Republicii Krushevo. În aceasta zi istorică onorăm fundamentele statului macedonean, limba și identitatea macedoneană, acordăm respectul cuvenit și exprimăm veșnica noastră recunoștință celor care s-au jertfit pentru noi, generațiile viitoare.

Fie ca Macedonia de Nord să dăinuiască peste veacuri purtată de sufletele și inimile noastre! Să onorăm întotdeauna memoria străbunilor noștri! Să nu uităm niciodată cât de important este Ilinden pentru noi!”, a menționat Ionel Stancu.

Și la AMR București, ziua de 2 August a fost sărbătorită așa cum se cuvine, împărtășind file de istorie, dar și interpretând cântece macedonene.

Laura Elen Rogobete Cristescu, președinte A.M.R., a transmis membrilor din cadrul filialelor din țară mesajul său:

”În această zi cu încărcătură istorică, să fiți mândri de faptul că sunteți etnici macedoneni și moșteniți aceste înalte standarde morale caracteristice poporului macedonean. Macedonia să fie veșnică! Să nu uitați niciodată ce înseamnă Ilinden!”.

Membrii AMR Mehadica au sărbătorit Ilinden, ziua care ocupă un loc sacru în istoria macedonenilor de pretutindeni. În ziua de Sf. Ilie pe rit vechi, etnicii macedoneni s-au întâlnit pentru a evoca momentele importante ale luptei de eliberare naţională, pentru a cinsti memoria înaintaşilor, care au luptat pentru libertate.

Istoricii apreciază că Revolta din 2 august a contribuit la redefinirea relaţiilor dintre macedoneni şi vecinii lor, fortificând mișcarea națională şi ajutând la conturarea identității naționale, prin crearea unei limbi standardizate, a unei culturi şi biserici comune.