Autovehicule scumpe, căutate de autorităţile din Germania, descoperite la Calafat

0
272

Poliţiştii  din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit și indisponibilizat, până la finalizarea cercetărilor, mai multe vehicule, aflate în atenția autorităților din Germania. 

La data de 14.08.2023, în jurul orei 06.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, un cetățean bulgar, în vârstă de 70 de ani, aflat la volanul uneiautoplatforme marca Renault-Master, înmatriculată în Germania, care tracta o platformă tip trailer, transportând două excavatoare marca Caterpilar și Kubota, circulând pe ruta Germania-Bulgaria. Cu ocazia efectuării controlului de frontieră și a verificărilor, polițiștii doljeni au constatat faptul că autoplatforma marca Renault Master si platforma marca Vlemmix se aflau în atenția autorităților din Germania, figurând ca bunurifurate, alertă emisă la data de 12.08.2023, iar excavatorul marca Caterpilar se afla în atenția autorităților germane, figurând ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă la data de 14.08.2023. Bunurile, estimate la o valoare de 210.000 lei, au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor. Referitor la excavatorul marca Kubota despre care au fost solicitate informații suplimentare și autoplatforma marca Renault Master, s-a primit răspuns din partea autorităților din Germania că vehiculele au fost închiriate și nu au fost înapoiate proprietarilor legali în termenul stabilit. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire , faptă prevăzută de art. 270, alin. 1 din Codul Penal.