Cotidianul spaniol „AS” dedică sub semnătura lui Santi Gimenez un spaţiu generos împlinirii a 50 de ani de la obţinerea semnăturii marelui jucător al vremii, starul olandez Johan Cruyff, de către FC Barcelona, în prezenţa antrenorului Rinus Michels, a socrului şi reprezentantului său Cor Coster şi a preşedintelui clubului Ajax Amsterdam, Jaap van Praag. Semnătura punea într-un fel capăt unui foileton cu nimic mai prejos decât cele din această vară, dacă ne referim la cazurile Mbappe, Kane, Dembele sau Neymar. Aşa că nimic nou sub soare. În multe privinţe datele oferite de autorul articolului „Cincuenta anos despues de Cruyff”, nu bat cu mărturiile marelui jucător din cartea sa autobiografică „Driblingul meu” scrisă împreună cu jurnalistul Jaap De Groot, apărută la editura Victoria Books în 2017. Povestea descinderii lui Johan Cruyff, sub cerul Spaniei, la FC Barcelona, are toate ingredientele: o luptă teribilă pentru obţinerea semnăturii starului olandez purtată de Real Madrid, un preşedinte precum Van Praag, devenit un adversar înverşunat, un executiv catalan cu un preşedinte precum Caraben Arnaud căsătorit cu o olandeză apoi, nu în ultimul rând, fermitatea rebelă a jucătorului care a ameninţat că se retrage de la echipa naţională şi nu va disputa partida decisivă cu reprezentativa Belgiei din preliminariile CM 1974 şi nici nu va face deplasarea la turneul final, dacă nu era lăsat să meargă la FC Barcelona. Un „şiretlic” pentru a putea evita legislaţia spaniolă, în efectuarea unei plăţi de 62 mil. pesetas, a fost întrebuinţat. Transferul a costat 1,6 mil. euro, la paritatea actuală. Peste toate mai era de surmontat o altă barieră, apărută în urma dezastruaselor rezultate ale reprezentativei Spaniei, cu Helenio Herera pe banca tehnică la CM din Chile, unde în pofida faptului că a avut asimilaţi jucători străini ca Di Stefano, Santamaria, Ferenc Puşkaş, Eulogio Martinez, n-a obţinut în grupă decât o mică victorie (1-0) cu reprezentativa Mexicului şi a cedat (1-2) în faţa Braziliei şi (0-1) în faţa Cehoslovaciei, de altfel finalistele ediţiei. Era vorba de închiderea graniţelor pentru fotbaliştii străini. Interdicţia a durat 2 ani, până în 1964, când Spania a câştigat Cupa Europei (2-1) în finala cu ex-URSS. A ratat calificările la ediţiile din 70 şi 74. În 1973 Ajax era invincibilă. Trei ani la rând câştigase tot ce se putea câştiga şi în ultimele două sezoane fără Rinus Michels, plecat la FC Barcelona, şi înlocuit cu Stefan Kovacs, despre care Cruyff nu are referinţe prea generoase. Înaintea sezonului 73-74, Kovacs plecase de la club fiind înlocuit de George Knobel, şi Cruyff pierdea „la vot” banderola de căpitan al echipei în favoarea lui Piet Keizer, ceea ce l-a deprimat. A reproşat ingratitudinea unor coechipieri, deşi se luptase pentru ca 70% din premierea UEFA să revină jucătorilor. De ce Barcelona? Spania deschisese graniţele pentru jucătorii străini şi Rinus Michels îl cunoştea bine. În plus, Vic Beeckingam, sub conducerea căruia debutase la Ajax, fusese predecesorul antrenor la Barca. Oferta financiară era gigantică: la Ajax câştiga un milion de gulden, dar plătea 72% impozit. La Barcelona nu doar că urma să câştige dublu sau triplu, dar fiscul reţinea doar 30-35%. Inconvenientul? Pleca într-o ţară unde la putere mai era încă, până în 1975, generalul Franco. Luat la ţintă de Real Madrid şi FC Barcelona, deşi Santiago Bernabeu ajunsese la o înţelegere cu Jaap van Praag, ceea ce l-a enervat, Cruyff va opta irevocabil pentru echipa catalană. August 1973 a fost o lună tensionată. Pe 9 august Arnaud Caraben a primit un telefon de la Amsterdam: Van Praag cedase şi Cruyff câştigase partida. Semna pentru FC Barcelona. Mai era un hop legat de transferul valutei, dar s-a găsit o şmecherie, importată parcă… din Balcani. Van Praag a încercat să tergiverseze lucrurile, dar cum meciul decisiv de calificare cu Belgia era programat în noiembrie şi urmau câteva amicale pentru „portocala mecanică”, fără meciuri în picioare Cruyff a spus că nu poate fi disponibil. Presiunea a dat rezultate şi pe 5 septembrie 1973 a disputat la Barcelona primul amical cu Cercle Bruge (scor 6-0 cu 3 goluri Cruyff). A mai disputat 3 amicale, dar în campionat a debutat pe 28 octombrie 1973. Sezonul a fost fabulos, şi Barcelona a câştigat campionatul la diferenţă de 8 puncte. Nu l-a mai câştigat după aceea. În perioada 73-78, a disputat 184 de meciuri şi a marcat 61 de goluri. În 79 va pleca la Los Angeles. Un serial documentar despre viaţa legendarului fotbalist este prevăzut a fi lansat la sfârşitul anului, primul la care familia a permis să ofere detalii necunoscute asupra vieţii şi carierei complexe şi carismatice a celui despre care Pep Guardiola spunea că şi-a pus amprenta asupra fotbalului mondial.
