A ucis un copil și a fugit

0
1081

Printr-un apel la 112, polițiști din cadrul Poliție Municipiului Băilești au fost sesizați, ieri, despre producerea, în comuna Bistreț, a unui accident rutier. Un autoturism a lovit un copil care se deplasa pe bicicletă, după care și-a continuat deplasarea, părăsind locul accidentului. Din păcate, în urma evenimentului rutier, copilul de 7 ani a decedat la fața locului.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. Ei au continuat cercetările, în vederea identificării conducătorului auto și tragerii acestuia la răspundere. Acest lucru s-a întâmplat rapid: este vorba despre un tânăr de 30 de ani, din comuna Bistreț, care a fost introdus, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj. Mâine, el va fi prezentat unității de Parchet cu propunere de arestare preventivă.