Peste 8.000 de tone de azotat de amoniu, indisponibilizate de poliţiştii români

0
436

În cadrul unei acțiuni organizate la nivel național, coordonată de Direcția Arme, Explozivi și Substanțe periculoase din cadrul I.G.P.R., în doar  trei zile, polițiștii au efectuat controale la agenți economici ce efectuează operațiuni cu azotat de amoniu, în urma cărora au fost indisponibilizate peste 8.000 de tone.

Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.G.P.R. a declanșat, la nivel național, o acțiune pentru prevenirea evenimentelor generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi utilizarea produselor de protecție a plantelor și a precursorilor de explozivi.. Au fost verificate operaţiunile cu produse de protecţie a plantelor, ce conțin fosfură de aluminiu sau azotat de amoniu, precum și condiţiile de păstrare, depozitare, transport și utilizare de către agenţii economici din raza de competenţă.   Obiectivele principale ale acțiunii au avut în vedere  realizarea şi punerea în practică a unui set de măsuri și activități prin care să se prevină apariţia unor evenimente negative (răniri, accidente sau pagube materiale). În perioada 12 – 14 august 2020, polițiștii de la arme, explozivi și substanțe periculoase din teritoriu, au făcut verificări de specialitate la nivel național, fiind efectuate 51 de controale la agenți economici ce efectuează operațiuni cu azotat de amoniu. Astfel, polițiștii au constatat 11 infracțiuni de nerespectare a regimului protecției mediului și au indisponibilizat 8.453,52 tone azotat de amoniu precum și 300 litri de deșeuri.