Beat fiind, s-a răsturnat cu mopedul şi s-a ales cu dosar penal

0
407

În ziua de 14 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Bechet au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN 55, între localitățile Dobrești și Murta, a avut loc un accident de circulație. La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit că un tânăr de 27 de ani, care conducea un moped pe DN 55, în afara localității Murta, din directia Dobrești către Murta, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul direcției de mers, răsturnandu-se în afara părții carosabile. În urma accidentului, tânărul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cel în cauză a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o concentrație de  0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta refuzand recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că mopedul condus de tânăr nu era înregistrat în circulație. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de  vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul neînmatriculat și refuzul de recoltarea a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.