Atenţionare de călătorie pentru Bulgaria: Creştere a timpilor de aşteptare la punctul de frontieră Ruse

0
491

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să revină duminică, 18 august, în România, dinspre Bulgaria, Grecia sau Turcia că există premisele ca la punctul de frontieră Ruse să se creeze coloane mari de autoturisme şi autocare, fapt ce va duce la creşterea timpilor de aşteptare.

De asemenea, menţionează MAE, la solicitarea autorităţilor bulgare vamale, se recomandă ca turiştii români care aleg să revină în ţară prin PCTF Ruse – Giurgiu să pregătească suma exactă pentru taxa de pod, şi anume 4 (patru) leva sau 2 (doi) euro, în acest mod putând fi scurtat considerabil timpul de aşteptare la procesarea şi eliberarea documentelor justificative tip chitanţe, facturi, bonuri fiscale.

Lipsa sau expirarea termenului de valabilitate a vignetei electronice BG pentru autovehiculele înmatriculate în România, la ieşirea către România, poate duce la blocarea unei artere de taxare pentru cel puţin 10-20 de minute, având în vedere că persoana contravenientă va trebui să achite taxa compensatorie şi să obţină documentele justificative. MAE recomandă ca turiştii români să se asigure că au achitat taxa pentru vigneta electronică BG şi că este valabilă.

Cetăţenii români pot folosi şi celelalte puncte de trecere a frontierei bulgaro-române, precum: Kardam – Negru Vodă, Durankulak – Vama Veche, Kainardja – Lipniţa, Dobromir – Krushari (ultimele două puncte cu orar de funcţionare 08:00-20:00, masa totală admisă a autovehiculelor de până la 3,5t), Silistra – Ostrov, Oryahovo – Bechet (ferry) – cu program de funcţionare 06:00 – 24:00 (www.spet.ro/?lang=ro), Nikopol – Turnu Măgurele (ferry) şi Svishtov – Zimnicea (ferry) – ultimele două puncte cu program de funcţionare 08:00-20:00 (www.feribot-eurodac.ro si www.ferry.bg/ferry_rophp).

MAE precizează că Direcţia Regională a Poliţiei de Frontieră, Direcţia Teritorială Vamală a Dunării, responsabilă cu colectarea taxelor de pod la PCTF Ruse şi Direcţia Regională a Poliţiei Naţionale, vor întreprinde măsurile necesare prevenirii formării de coloane de autovehicule şi aglomerării punctului de frontieră Ruse şi a zonei adiacente acestuia, manifestând o atenţie deosebită pentru fluidizarea, pe cât posibil, a circulaţiei de autoturisme şi autocare. Acest lucru va putea duce la oprirea temporară a traficului greu şi operarea în condiţii de urgenţă a traficului uşor. Se recomandă firmelor româneşti de transport internaţional de marfă sau pasageri care tranzitează în această perioadă teritoriul bulgar să ia măsurile adecvate în vederea organizării eficiente a itinerariilor de deplasare şi stabilirii programului de lucru al şoferilor.

Se pot obţine informaţii privind condiţiile de achiziţionare a e-vignetei BG prin intermediul site-ului www.bg-toll.bg (cu versiune si în limba română – https://www.bgtoll.bg/ro/rovinieta-electronica), prin intermediul aplicaţiei pentru telefoane mobile corespondente BGTOLL şi prin intermediul site-ului operatorului de telefonie mobilă A1 (www.a1.bg/e-vignette), privind situaţia traficului prin punctele de trecere a frontierei bulgare (n.a.- deocamdată doar în limba bulgară) de pe site-ul www.mvr.bg – link https://www.mvr.bg.gdgp, starea vremii de pe site-ul www.weather.bg, starea actuală a drumurilor de pe aplicaţia gratuită LIMA (n.a.- deocamdată doar în limba bulgară) www.lima.api.bg, de pe pagina de Internet a Agenţiei “Infrastructura Rutieră” – www.api.bg si non-stop de la numărul de telefon 070013020. În cadrul Agenţiei menţionate funcţionează pe parcursul întregului an, în regim non-stop, Centrul Situaţional, care colectează şi sintetizează datele privind situaţia drumurilor republicane/publice.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 si +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) si preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://sofia.mae.ro si www.mae.ro şi reaminteste faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia “Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie. (Sursa: Mediafax)