Sfânta Maria, o sărbătoare care i-a bucurat pe craioveni

0
465
Âåëèêèé Íîâãîðîä. Ïîêðîâñêèé ñîáîð. 2007
Âåëèêèé Íîâãîðîä. Ïîêðîâñêèé ñîáîð. 2007

Sărbătoarea Sfintei Marii i-a scos din case pe craioveni. Plimbările pe aleile din Parcul Romanescu şi Grădina Botanică şi ieşirile la terasele din Centrul Vechi au fost pentru foarte mulţi care au rămas în oraş un mod plăcut de a-şi petrece o zi liberă. Din acest motiv, şi oraşul a fost ca în sărbătoare, străzile centrale şi parcurile fiind animate, îndeosebi spre seară când temperaturile au mai coborât niţel.

Pentru că este una dintre cele mai mari sărbători din calendar, aproape în toate bisericile din Craiova s-au săvârşit slujbe, la primele ore ale dimineţii. Cei care poartă acest nume sfânt şi nu numai au trecut pragul locaşurilor sfinte pentru a primi o binecuvântare odată cu această sărbătoare. La biserica „Sfântul Ilie” din Centrul Vechi al Craiovei, deşi nu poartă hramul Adormirii Maicii Domnului, mulţi credincioşi au ajuns la slujba de dimineaţă, aducând cu ei şi copiii pentru a primi binecuvântarea preoţilor. Cei care au evlavie deosebită la Maica Domnului au adus daruri din fructele verii – pere, prune şi struguri – pe care le-au împărţit celor mici.slujba 1

Parcul Romanescu, în topul preferinţelor

Parcul Romanescu i-a atras pe craioveni. Toţi cei care şi-au dorit să se relaxeze şi, în acelaşi timp să fugă din calea soarelui, şi ieri fiind o zi caniculară, au ales să se plimbe pe aleile parcului, care a fost deschis pentru public deşi nu s-au încheiat în totalitate lucrările. Pentru mulţi a fost un prilej să descopere cum anume s-a schimbat parcul după ultimele lucrări de modernizare sau, pur şi simplu, să petreacă, la răcoarea copacilor, câteva ore. S-au plimbat pe alei, au poposit pe băncuţe şi au vizitat animalele de la Grădina Zoologică. Plimbarea s-a încheiat cu un popas la terasele din parc, unde comercianţii, anticipând fluxul mare de vizitatori, au încins şi mai abitir grătarele.parc

Grădina Botanică, un loc plăcut de relaxare

Copacii umbroşi din Grădina Botanică au fost căutaţi de craioveni parcă şi mai mult decât până acum. Oamenii s-au plimbat pe alei, admirând ce mult s-a schimbat peisajul în ultimul timp. Și-a petrecut câteva ore plimbându-se pe toate aleile care fac înconjorul grădinii şi de jur-împrejurul lacului cel mare. Băncuţele de pe insula japoneză i-au ademenit pe vizitatori, la fel şi lacul din interiorul Grădinii pe care a poposit o pereche de lebede. Copiii au alergat cu rolele pe alei, iar cuplurile mai în vârstă şi-au bucurat de răcoarea plăcută pe care o păstrează acest loc plin de verdeaţă.

Terasele din Centrul Vechi au fost arhipline

De cum a început să coboare soarele spre asfinţit, au început să fie frecventate terasele din Centrul Vechi. Deşi sunt destul de multe restaurante care au fost deschise în zona istorică a oraşului, totuşi se pare că sunt prea puţine totuşi pentru cei care şi-ar dori să se relaxeze cu o răcoritoare sau o bere în centrul oraşului într-o zi în care aproape toată lumea are liber de la serviciu. Aşa se face că multe terase nu mai ofereau locuri decât cu rezervare, clienţii fiind nevoiţi să mai aştepte, timp în care şi-au lungit plimbările pe străduţele frumos luminate de jur-împrejurul Lipscaniului.botanica

Tinerii, la cumpărături în mall

Tinerii şi-au petrecut ziua şi la cele două mall-uri, Electroputere Mall şi Mercur Mall, care au fost deschise ieri aproape toată ziua. Reducerile de toamnă care încep să apară deja prin magazinele de haine şi îmbrăcăminte i-au atras pe adolescenţi, şi nu numai. Dar în mod special pe aceştia, deoarece în cel mai scurt timp vor începe şcoala, iar prima zi rămâne, pe lângă reîntâlnirea cu colegii şi profesorii, şi o ocazie pentru o vestimentaţie nouă. După cumpărături, au urmat restaurantele şi pizzeriile, apoi cinematografele, care au fost frecventate mai mult decât într-o zi obişnuită.

 

Sărbătoare mare şi în comuna Cârcea

Locuitorii din comuna Cârcea au avut la dispoziţie toată ziua pentru a petrece, primarul Valerică Pupăză oferindu-le acestora, ca în fiecare an, manifestări frumoase pentru a marca această sărbătoare. În prima parte a zilei au fost concursuri pentru copii, găzduite în modernul Centru Cultural, care a fost inaugurat în primăvară. Toţi locuitorii au fost invitaţi apoi la un spectacol folcloric de mare ţinută, susţinut de Ansamblul „Maria Tănase” şi soliştii săi. „Sărbătoarea Sfintei Marii este o zi foarte importantă pentru noi. Fiind ziua comunei, toţi locuitorii sunt invitaţi să petreacă şi să se simtă bine împreună, acesta fiind scopul tuturor manifestărilor pe care le-am gândit pentru ei”, ne-a precizat ieri primarul Valerică Pupăză.carcea

La Mârşani, s-a petrecut câmpeneşte

Ieri, a fost o zi specială şi pentru locuitorii comunei Mârşani, care au sărbătorit aşa cum se cuvinte sărbătoarea Sfintei Marii. Lăsând deoparte muncile câmpului şi treburile din gospodărie, oamenii au venit pe stadionul din comună pentru a asculta muzică populară şi a gusta micii fierbinţi şi berea rece cu care i-au aşteptat comercianţii. În fiecare an, autorităţile locale au grijă să marcheze această sărbătoare deoarece în evidenţele comunei sunt foarte multe persoane care poartă acest frumos nume, de Maria şi Marin.marsani