Ucise de viteză!

0
357

Trei persoane şi-au pierdut viaţa în două grave accidente de circulaţie petrecute joi, în judeţul Dolj. Două fete, de 16, respectiv 29 de ani, din comuna Brabova, au pierit după ce maşina în care se aflau a intrat într-un copac, iar un bărbat care circula pe bicicletă a decedat după ce a fost lovit de un autoturism al cărui şofer a declarat că biciclistul i-a ieşit brusc în faţă, întrucât schimbase direcţia de mers fără să se asigure.

Cel mai grav dintre evenimente s-a petrecut joi seară, în jurul orei 21.15, în afara comunei doljene Brabova. Din cercetările poliţiştilor Serviciului Rutier Dolj a rezultat că, Florin Vasilache, de 22 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism Daewoo Cielo, în afara localităţii Brabova, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a părăsit partea carosabilă către dreapta intrând violent într-un copac de pe marginea carosabilului. În urma accidentului două tinere, Ionica Dinuţ, de 29 de ani şi Ionela L., de 16 ani, ambele din comuna Brabova, şi-au pierdut viaţa ca urmare a leziunilor suferite. În plus, un alt pasager, Cătălin J., de 17 ani, din comuna Argetoaia, a suferit leziuni uşoare, fiind transportat la spital. Şoferul a scăpat doar cu răni superficiale.

În aceeaşi seară, în jurul orei 19.00, pe D.N. 6 B, în afara localităţii Şimnicu de Sus, s-a produs un alt accident mortal. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, Alin Măndoiu, de 26 de ani, din comuna Unirea, în timp ce conducea un autoturism Renault, înmatriculat în Bulgaria, dinspre Melineşti către Craiova, l-a accidentat mortal pe Ion Uşurelu, de 41 de ani, din satul Mălăeşti, comuna Goieşti, care se deplasa pe bicicletă din sens opus şi nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcţiei de mers pentru a traversa strada.

„În ambele cauze, pe numele conducătorilor auto au fost întocmite dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate de către poliţişti”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.