Obama: Nu se mai impune organizarea unei misiuni de salvare a populaţiei yazidi

0
347

Preşedintele SUA, Barack Obama, a declarat că bombardamentele selective ale aviaţiei militare americane au permis străpungerea asediului munţilor Sinjar şi a apreciat că în prezent nu se mai impune organizarea unei misiuni de salvare a refugiaţilor izolaţi în zonă. Pe acest munte din nordul Irakului s-au refugiat zeci de mii de membri ai comunităţii yazidi, care au fugit din calea ofensivei islamiştilor din gruparea Statul Islamic. Dar aceştia din urmă au încercuit respectiva zonă, iar refugiaţii s-au găsit acolo izolaţi în condiţii de caniculă. Pentru a le veni în ajutor, Statele Unite şi Marea Britanie au desfăşurat o operaţiune umanitară pe cale aeriană şi le-au paraşutat apă şi hrană, iar forţele aeriene americane au efectuat raiduri asupra trupelor islamiste. Potrivit Misiunii de Asistenţă a Naţiunilor Unite în Irak, joi se mai aflau în acea zonă circa o mie de refugiaţi, ceilalţi reuşind să scape din încercuirea islamiştilor. „Am spart asediul islamiştilor asupra muntelui Sinjar (…) şi am ajutat la salvarea multor vieţi nevinovate”, a indicat preşedintele Obama în declaraţia acordată presei. În consecinţă, „nu avem în vedere o operaţiune de evacuare a oamenilor de pe munte şi este puţin probabil să fie nevoie de continuarea paraşutării de ajutoare umanitare”, a adăugat el, menţionând însă că raidurile selective ale aviaţiei americane împotriva islamiştilor vor continua, pentru a proteja personalul american şi instalaţiile SUA din Irak.