Chiar dacă sunt exprimate destule rezerve, de luat în seamă, faţă de clasamentul Shanghai, în sensul că n-are reflecta întocmai toate misiunile unei universităţi, şi ediţia 2014, care filtrează palmaresul primelor 500 de universităţi din cele 17.000, câte contează în statisticile avute în vedere, exprimă ceea ce a exprimat şi ediţia 2013: supremaţia SUA, care ocupă 16 din primele 20 de poziţii, în frunte cu indetronabilele Harvard-Stanford, Massachussetts Institute of Tehnology-Berkley. Non-americane în top 20 sunt: Cambridge (locul 5), Oxford (locul 10), University College of London (locul 20) şi Institutul Federal de Tehnologie din Zurich (locul 19), trei universităţi britanice şi una helvetă. De altfel, Elveţia are 5 din universităţile sale în top 100, faţă de 4 anul trecut. Franţa contează pe 21 de universităţi în clasamentul celor 500, cu una în plus faţă de anul trecut. Prima sa universitate este considerată Pierre et Marie Curie (locul 35), în faţa rivalei sale Orsay Paris Sud (locul 42). Universitatea din Stasbourg se află pe locul 95 şi aşa mai departe. Clasamentul Shanghai se concentrează pe performanţele cercetării, fără a considera calitatea procesului de învăţământ. El recenzează laureaţii Nobel ai premiilor Fields (echivalentele Nobelului în matematică) şi foştii diplomaţi, cu acord în publicaţiile anglofone „Nature” şi „Science”. În fine, criteriile de departajare au generat de-a lungul timpului multe comentarii, concluzionându-se că acest clasament Shanghai măsoară esenţialmente producţia ştiinţifică. În timp ce clasamentul mondial al universităţilor, U-Multirank, al Uniunii Europene, se prezintă ca o cartografie a universităţilor, numărul criteriilor avute în vedere fiind mai mare: calitatea procesului de învăţământ, deschiderea spre internaţional, reuşita în materie de transfer a cunoştinţelor şi tehnologiilor. Într-un astfel de clasament, din cele 850 de universităţi avute în vedere 62% sunt europene, 17% nord-americane, 14% asiatice şi 7% africane sau latino-americane.
