Salonul Fotoclubului vâlcean „Floarea de Colţ”, deschis la Craiova

0
371

În organizarea Asociaţiei Fotoclubul „Mihai Dan-Călinescu” din Craiova, la Galeriile de Artă ale Cercului Militar Craiova s-a deschis, aseară, Salonul Fotoclubului „Floarea de Colţ” din Râmnicu Vâlcea. Acesta reuneşte 55 de lucrări, atât alb-negru, cât şi color, din toate genurile artei, realizate de 12 artişti vâlceni. „Fiecare dintre ei expune între patru şi şase lucrări, cu tematici diferite, colecţiile fiind grupate pe autori”, a explicat col. (r.) Mircea Anghel, preşedintele fotoclubului craiovean.

La vernisaj au fost prezenţi doi dintre expozanţi: Ioan Ciobotaru – preşedintele Fotoclubului „Floarea de Colţ”, şi Răzvan Emilian Dumitrescu. Acestora li se alătură cu lucrări pe simeze Trestian Găvănescu – A.FIAP, Laurenţiu Mărgineanu – A.FIAP, Ileana Boşogea Tudor, Daniel Chiosilă, Anca Băduţ, Mircea Băduţ, Ana Dovlete, Cătălin Nimigeanu, Cătălina Flămînzeanu şi Victor Dumitrescu.

Fotoclubul „Floarea de Colţ” Râmnicu Vâlcea a luat fiinţă în 1985, trei ani mai târziu căpătând personalitate juridică. În perioada 1988-1996 a organizat şase saloane naţionale şi unul internaţional de artă fotografică în municipiul Râmnicu Vâlcea, devenind, astfel, printre cele mai cunoscute fotocluburi din ţară. Membrii săi au participat şi au obţinut premii la numeroase saloane de artă fotografică de pe întreg mapamondul, doi dintre aceştia, Trestian Găvănescu şi Laurenţiu Mărgineanu, fiind distinşi, în anul 1991, cu titlul de Artist al Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică.

După o pauză de 14 ani, din 2010, fotoclubul şi‑a reluat în forţă activitatea, obţinând medaliile de bronz la ediţiile din 2010 şi 2011 ale Salonului Naţional „Cupa Fotocluburilor”. «Anual, avem un calendar expoziţional fix: în luna ianuarie organizăm expoziţia, devenită tradiţională, ocazionată de Luna Fotografiei din România, la Galeriile de Artă „ARTEX”, iar în luna iulie, cu prilejul Zilelor Imnului Naţional, expunem pe simezele de la Muzeul de Istorie Râmnicu Vâlcea», precizează reprezentanţii fotoclubului.