Petrecere tradiţională pentru localnicii din Sopot

0
405

Câteva sute dintre doljenii care poartă cu mândrie numele românesc şi simplu al Sfintei Marii, dar şi restul cetăţeniilor din comuna Sopot, au petrecut, ieri, într-o atmosferă presărată cu muzică populară, mici şi bere rece. Chiar dacă, spune primarul localităţii, Cătălin Trăistaru, sărbătoarea nu a mai avut strălucirea de altădată, în sensul belşugului financiar, oamenii s-au simţit bine, relaxându-se alături de familii şi prieteni la spectacolul de muzică populară organizat de Primăria Sopot. Cei mici s-au bucurat de prezenţa tarabelor cu fel şi fel de surprize, tradiţionalul bâlci fiind unul dintre cele mai aşteptate momente din an. “Dacă situaţia financiară nu ne permite să organizăm spectacole grandioase, asta nu înseamnă că nu ne bucurăm de ceea ce avem. În ziua de Sfânta Maria era şi este o tradiţie organizarea bâlciului, fiindcă e o zi în care ne adunăm laolaltă şi încercăm să uităm de problemele cotidiene şi stresul zilnic. Petrecerea noastră continuă până pe înserat şi toată lumea este invitată”, ne-a mărturisit primarul Cătălin Trăistaru.