Competiția se adresează elevilor de liceu cu aptitudini, înclinații și interese deosebite în domeniul istoriei, științelor socio-umane și informaticii. Participanții vor realiza, individual, pagini web sau softuri educaționale pe teme de istorie și științe socio-umane.
La eveniment vor participa 101 elevi din toată țara, câștigători ai etapei județene. Județul Dolj este reprezentat de Constantin Marius Cristian, prof. îndrumător Nora Cadea, Secțiunea Istorie (de la Colegiul Național Militar ”Tudor Vladimirescu”) și de Iancu Ştefan Constantin, prof. îndrumător Alina Damian, Secțiunea Socio-umane (de la Liceul Teoretic “Tudor Arghezi”). Pe parcursul celor patru zile, pe lângă programul competițional, desfășurat pe cele două secțiuni – “Socio-umane” și “Istorie” – participanții vor avea parte de o serie de activități culturale și recreative, care includ vizite la Muzeul de Artă Craiova, Muzeul Olteniei – Casa Băniei, Parcul Nicolae Romanescu, Promenada Mall, Centrul Vechi al Craiovei și Grădina Botanică. De asemenea, va fi organizată o seară specială dedicată elevilor și profesorilor însoțitori, un prilej ideal pentru consolidarea prieteniilor și pentru un schimb de experiențe culturale și artistice. Parteneri ai Inspectoratului Școlar Județean Dolj și ai Ministerului Educației și Cercetării, în organizarea acestui eveniment, sunt: Consiliul Județean Dolj, Primăria Municipiului Craiova, Liceul Teoretic „Henri Coandă” Craiova (gazda concursului), Muzeul de Artă Craiova, Muzeul Olteniei, Filarmonica “Oltenia” Craiova și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Dolj.
Tradiţie şi inovaţie
Aşa cum am amintit, deschiderea oficială fost grandioasă. Sala a fost arhiplină, au fost momente artistice, savurate de public, inclusiv în picioare. Copiii talentaţi s-au desfăşurat pe scenă, arătându-şi abilităţile artistice. “Bine că venirăţi la Craiova! Aşa vă întâmpin, în Bănie, fiindcă sunt de-al locului. Cu sprijinul autorităţilor locale şi judeţene, dezvoltăm educaţia în zonă. La Craiova, lucrurile nu se opresc, fiindcă aşa suntem noi, oltenii: vrem performanţă, depăşind toate barierele, mergând pe toată tehnica actuală, incluzând şi digitalizarea sistemului. Voi, cei care sunteţi, în aceste zile în Cetatea Băniei, ne demonstraţi că avem viitor. Abilităţile voastre trebuie puse în valoare şi sunt convins că asta veţi face. Felicitări colegilor şi mai ales doamnelor inspector – prof.dr. Marinela Dumitrescu, de la “Socio – umane”, şi prof. Irina Milotinescu, specialitatea “Istorie”. A fost un efort conjugat, pentru a ajunge să găzduim această competiţie”, a precizat prof. dr. Daniel Alexandru Ion, inspector general al ISJ Dolj. La rândul său, prof. Irina Ştefana Broscaru, inspector general adjunct al ISJ Dolj, a menţionat: “Voi, elevii, sunteţi speranţa noastră. Ceea ce este la Craiova este un eveniment în care se îmbină tradiţia cu inovaţia tehnologică. Este o punte între generaţii. Mulţumim Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEC), pentru sprijinul acordat, la fel şi autorităţilor locale şi judeţene”. De asemenea, prof. dr. Marinela Dumitrescu, a spus: “Suntem onoraţi să vă avem aici, în Craiova. Sunteţi viitorul!”. Prof. Irina Milotinescu a precizat: “Aţi venit în inima Olteniei şi luaţi-ne banii pentru performanţe”. Din partea MEC, a fost prezent Eugen Stoica, care a declarat: “Pentru mine, este o bucurie să particip la acest concurs. Din ceea ce am observat, sunt concepţii noi, extraordinare, cu adevărat inovatoare. Felicit ISJ Dolj şi autorităţile locale pentru implicare!”. Preşedintele Comisiei Naţionale de Concurs este prof. univ. dr. Claudiu Ionuţ Popîrlan, de la Universitatea din Craiova, care a menţionat: “Pentru mine, este o onoare să fiu aici, mai ales că sunt oltean. Ce-ar putea fi mai frumos?! La Craiova se dezvoltă digitalizarea învăţământului românesc, prin foarte multe programe, mai ales cu finanţare europeană”.
“Au înnebunit salcâmii”, cu adevărat, la Filarmonica “Oltenia”
Am amintit, până acum, doar despre datele tehnice ale concursului. Acum, venim şi cu aspecte artistice. O fată care, din toamnă, va trece în clasa a IV-a, la Şcoala Gimnazială “Traian” din Craiova, a ridicat, la modul serios, sala în picioare. A interpretat piesa “Au înnebunit salcâmii”, pe versurile lui Alexandru Macedonski, făcută foarte cunoscută în interpretare inegalabilului Tudor Gheorghe. Fetiţa a început în modul clasic, după care a avut o altă abordare, proprie. De aceea am şi vorbit cu Isabela Maria Ivan, căci despre ea este vorba. Cu o dezinvoltură care trece peste vârsta de 10 ani, pe care o va împlini în toamnă, Isabela a precizat: “Este un şlagăr care îmi place foarte mult. L-am adaptat după concepţia mea şi că am reuşit, mai ales când am văzut ce a fost în sală. Mi-aş dori ca, pe viitor, să fiu o bună profesoară, să-i învăţ şi pe alţiii ce înseamnă muzica. Este vorba despre trăire, despre frumuseţe”. Isabela are tot sprijinul familiei, iar mama sa, Daniela, ne-a precizat: “De acum, este o adevărată profesionistă. Nici nu mai ştim ce să-i spunem. Partea a doua a melodiei, prin interpretare, este creaţia ei. Are tot sprijinul nostru. Chiar o văd făcând carieră în ceea ce-şi doreşte: profesoară. Suntem mândri de ea”. Isabela are parte de aprecieri şi din parte unităţii de învăţământ unde îşi urmează cursurile. “De Isabela Ivan mă întrebaţi?! Păi, pentru noi, nu este nicio surpriză. Este o elevă eminentă şi, la serbări. ne delectează cu muzica sa, foarte multe interpretări fiind ale ei, proprii”, a spus, prof. Diana Brătucu, director al Şcolii Gimnaziale “Traian” din Craiova.