Casa Albă traduce altfel ce a cerut Trump lui Zelenski

0
24

„Soţia mea mi-a spus”, la fel ca celebrul comisar Colombo, preşedintele american mărturiseşte că o remarcă a Melaniei a fost importantă în decizia sa de a ajuta, din nou, Kievul. Nu se ştie câtă greutate au cuvintele Melaniei Trump în deciziile soţului ei, de a schimba atitudinea faţă de Ucraina, dar cert este că Donald Trump reuşeşte să menţină suspansul. Secretarul de presă al Casei Albe, Caroline Levitt a făcut câteva ajustări la discuţia lui Donald Trump cu Volodimir Zelenski, redată de Financial Times şi Washington Post, ca o reuşită a preşedintelui american şi nu ca… o întrbare. „Financial Times este cunoscut pentru scoaterea cuvintelor din context, din dorinţa de a obţine mai multe vizualizări în timp ce ziarul lor moare. Preşedintele a pus pur şi simplu o întrebare, nu a încurajat mai multe crime”, a spus Caroline, pentru Fox News. Două surse mărturisiseră pentru Financial Times că în convorsaţia cu Zelenski din 4 iulie, Donald Trump l-ar fi întrebat pe liderul de la Kiev: „Volodimir poţi ataca Moscova? Poţi ataca şi Sankt Petersburg-ul?”. Preşedintele ucrainian ar fi răspuns afirmativ invocând armele necesare. La o zi după ce Donald Trump a promis că va furniza Ucrainei arme noi, a avertizat Kievul să nu atace Moscova. Mai mult a declarat marţi că SUA nu au nici o plăcere de a furniza rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei, după ce şi-a reiterat luni 14 iulie dezamăgirea faţă de poziţia Rusiei în privinţa Ucrainei şi a acordat Moscovei 50 de zile răgaz pentru a realiza pacea. În caz contrar a ameninţat că SUA vor impune taxe foarte severe (100%) asupra mărfurilor ruseşti. Dacă extragi esenţa discursului lui Donald Trump înţelegi că nu vrea să devină parte la conflict, cu alte cuvinte să se implice într-o confruntare deplină cu Rusia. De aici şi repetarea la nesfârşit a faptului că este războiul lui Biden, nu războiul lui. Din punctul de vedere al lui Donald Trump ceea ce a fost anunţat este o abordare moderată. Washingtonul nu va furniza arme Ucrainei direct, ci prin UE şi doar la costul integral pe care europenii îl vor plăti. Kaja Kallas a cerut SUA să împartă povara noului plan de înarmare pentru Ucraina, dar n-a primit nici un răspuns. Cum de altfel nu primeşte de regulă. Abordarea lui Donald Trump se depărtează însă de o invitaţie la discuţii directe. Sub presiune, Moscova nu lucrează, declară Kremlinul. Vladimir Putin va evita polemica, şi discuţiile vor continua. Însă prima etapă a relaţiilor „înflorite” cu SUA s-a încheiat. Când va veni următoarea etapă şi cum va arăta nu se poate ghici. Declaraţia lui Donald Trump ne-a mai spus un lucru: Europa vrea să continue răzbiul şi să plătească pentru asta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *