Dunărea a luat viața copilului de 10 ani dispărut joi

0
636

În această dimineață au fost reluate căutările băiatului în vârstă de 10 ani, din Călărași, dispărut în urmă cu două zile. Ieri, bicicleta și hainele lui au fost descoperite pe malul Dunării.

Din păcate, echipajul de căutare-salvare din cadrul Gărzii de Intervenție Bechet a găsit, în această după-amiază, trupul copilului înecat, la peste doi kilometri de zona în care ar fi intrat în apă. A fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.