Birchall: Am transmis solicitări către toate asociaţiile profesionale, pe conţinutul rapoartelor GRECO

0
370

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a declarat marţi că a solicitat asociaţiilor profesionale ale magistraţilor să transmită punctul lor de vedere în legătură cu recomandările din rapoartele GRECO.

“Ieri am solicitat Secţiei pentru judecători (din CSM – n.r.), voi solicita şi astăzi (Secţiei pentru procurori a CSM – n.r.) şi am transmis solicitări către toate asociaţiile profesionale şi celor care au un cuvânt de spus în buna desfăşurare a justiţiei să ne dea un punct de vedere pe conţinutul rapoartelor GRECO”, a anunţat Birchall la sediul CSM.

Săptămâna trecută, premierul Viorica Dăncilă a spus, referindu-se la subiectele semnalate în raportul GRECO, că “aceste lucruri trebuie lămurite de magistraţi” şi a afirmat că “justiţia trebuie înfăptuită de cei din sistemul judiciar şi nu de preşedintele României, premierul sau alte forţe politice”. (Agerpres)