Alexis Tsipras în maximă dificultate

0
275

Comisia Europeană a propus acordarea imediată a unui împrumut de 7 miliarde euro, pentru onorarea angajamentelor urgente, dar cu condiţia ca Parlamentul grec (Voulis) să voteze până la sfârşitul zilei de ieri reformele convenite, prin acordul de luni cu creditorii europeni. Suma urma să fie deblocată de Mecanismul European de Stabililitate Financiară (MESF) un fond creat în 2010, care conţine în continuare 13,2 miliarde euro, sumă ce ar putea fi utilizată de MESF în al treilea plan de salvare pentru Grecia, în care suma totală se ridică la 86 mld euro. Numai că pentru premierul Alexis Tsipras au apărut alte şi alte obstacole greu surmontabile: mai întâi ministrul enegiei, Panagiotis Lafazarus a făcut cunoscut încă de luni că nu susţine acordul. Ieri dimineaţă, adjunctul ministrului de Finanţe Nadia Valavani, şi-a prezentat demisia, pentru ca ministrul Apărării, liderul grecilor independenţi, Pasos Kammenos să declare că nu susţine termenii celui de-al treilea plan de ajutor. La toate acestea s-a adăugat şi fronda preşedintelui Parlamentului grec Zoe Konstantopoulou, care a cerut celor 300 de deputaţi să respingă pachetul de măsuri de austeritate avansate de zona euro în schimbul celui de al treilea plan de ajutor al Greciei. Pe acest fond de lucruri, Alexis Tsipras a declarat pentru televiziunea elenă, încă de marţi seara, că „îşi asumă responsabilitatea textului, convenit cu liderii zonei euro, în care nu crede, dar l-a semnatpentru evitarea dezastrului ţării, şi pentru a trece, va avea nevoie de voturile opoziţiei (Noua Democraţie Pasok şi To Potami). Băncile au rămas închise până la 15 iulie a.c., timp în care BCE decide majorarea liniei de credit de urgenţă. Până la finele lunii august Grecia are nevoie imperativă de 12 miliarde euro. Într-un raport publicat marţi, FMI solicită Troicii să reducănivelul real al datoriei Greciei.